(video) Doi se băteau, al treilea se uita. Un bărbat din Telenești și-a omorât în bătaie amicul cu care locuia

Un bărbat de 32 ani, originar dintr-o localitate din raionul Telenești, este suspectat de cauzarea leziunilor grave amicului său. Cazul a avut la 22 mai, iar polițiștii au fost sesizați de o locuitoare a satului Dumbrava. Aceasta a comunicat că între doi bărbați s-a iscat un conflict, care a generat în bătaie.

Foto: Captură de ecran

S-au deplasat la fața locului, grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Buiucani și un echipaj medical, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.  Ajunși, medicii au întreprins toate măsurile pentru a acorda ajutor medical, dar au constatat decesul bărbatului, care s-a dovedit a fi în vârstă de 32 de ani, locuitor al raionului Rezina.  

Suspectul a fost escortat la IP Buiucani, unde fiind audiat. Acesta și-a recunoscut vina, declarând că locuiește împreună cu victima într-o locuință pe care o închiriau în satul Dumbrava. În seara zilei de 22 mai, aceștia au consumat băuturi alcoolice, ulterior între ei s-a iscat un conflict care a generat în bătaie. În timpul altercațiilor suspectul a îmbrâncit victima care a căzut jos lovindu-se cu capul de un scaun, urmare la ce și a survenit decesul.

Totodată, în cadrul acțiunilor procesual penale polițiștii au stabilit că bărbatul nu este la prima abatere anterior fiind judecat și era anunțat în urmărire penală de IP Telenești.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii și riscă închisoare de la 12 la 15 ani.



Pub