De mai bine de un an, în fiecare miercuri, familia Adrianei Rotaru știe că ea are seara ocupată. Se vede cu „fetele ei” – e timpul rezervat pentru șezătoare.
Pandemia a afectat disproporționat femeile – muncile casnice neplătite le revin preponderent lor în continuare. Grija de familia care stă acasă a devenit pentru multe femei o sarcină non-stop. Să-ți iei timp pentru tine poate deveni o misiune aproape imposibilă, mai ales cu copii de școală sau grădiniță care au trecut la învățământul online. Pentru multe dintre femeile din grupul cu care se vede Adriana, aceste șezători au devenit motivul pentru care își rup timp pentru ele. În acele momente, la fel ca bunicile noastre, fac o muncă „mai ușoară”, în timp ce stau la povești.
Cum s-a născut șezătoarea
Adriana locuiește în Bruxelles de mai bine de 15 ani. În noiembrie 2019 și-a propus să-și coase propria ie, inspirată de cartea Stelei Moldovanu. A scris o postare pe grupul de moldoveni în Belgia și s-au adunat mai multe doritoare. Unele femei își doreau mai demult să-și coase ie, dar nu găseau timp sau li se părea prea greu, altele au devenit curioase datorită postării Adrianei.
Pe Adriana a motivat-o prezența grupului – pentru a le putea explica tehnica fetelor, a trebuit să înțeleagă ea însăși ce este ia, cum se coase, de ce materiale e nevoie, cum poți învăța să brodezi… Așa au început să se întâlnească acasă la câte una dintre participante și să coase împreună.
Tot experimentând cu pânze și fire diferite, Adriana a ajuns să știe cum să aleagă materialele, unde poate economisi și unde nu merită. Prima dată când și-a luat pânză și ață, a ales variantele mai ieftine pentru că nu știa dacă o să se țină de această îndeletnicire. Spune că atunci a investit 20 de euro în materiale, însă la iile următoare nu a mai economisit – i-a fost foarte greu să lucreze pe prima pânză pentru că era prea deasă și dură, iar după câteva luni de muncă, când în sfârșit a terminat și a pus ia la spălat, au început să curgă culorile din broderie. „M-am blocat. Când am văzut cum curge negru pe ia mea, la care am lucrat câteva luni… Am scos-o rapid din apă, am turnat un litru de oțet să fixez culorile, am avut mare noroc că n-au rămas pete.”
Să coase și să poarte ia cusută de ele e ceva special pentru fete. Nadea Neve spune că identitatea e ceva important pentru ele, deci ia e și despre dorul de casă, despre recunoașterea originilor, despre admirația față de mame și bunici, despre tradiții și familie. Se simte special când o poartă. Femeile au purtat iile și la alegerile prezidențiale din toamnă, multe dintre membrele grupului făcând parte din comisia electorală de la Bruxelles.
Șezătoarea online
O dată cu începutul pandemiei, grupul a început să-și țină șezătorile online. Asta le-a permis treptat să aducă la șezători și femei din alte țări. Alina Laptedulce locuiește în satul Șuri, raionul Drochia, și a aflat de grup de la sora ei, stabilită în Belgia. Alina cântă într-un ansamblu folcloric și și-a dorit dintotdeauna o ie, iar acest grup i-a creat contextul să și-o coase. Și pentru Alina seara de miercuri a devenit seara în care își ia timp pentru ea. În această zi, ea se grăbește să-și termine treburile prin curte și grădină, e ziua în care familia ei gătește pentru ca ea să nu lipsească de la șezători. Întâlnirile se nimereau uneori și în zile de sărbători religioase în care Alina nu broda, dar oricum nu lipsea de la întâlniri.
La începutul șezătorilor, fetele fac un cerc în care fiecare arată cât a evoluat lucrarea de la ultima întâlnire, se încurajează, iar asta le motivează să continue. Își răspund la întrebări, își dau sugestii. Apoi se apucă de brodat și de povestit.
În prezent, grupul are membre din mai multe țări din Europa și este deschis și pentru alte doritoare.
Învățare continuă
Studiind și lucrând la ie, fetele au învățat istorie, etnografie, dar și colaborare și abilități practice de cusut. Adriana spune că o parte dintre fete erau începătoare – nu au mai cusut decât câțiva nasturi până la ie, iar această șezătoare le-a dat încredere în forțele proprii. Altele, ca Natalia Florea, de exemplu, obișnuiau să brodeze în școală sau ocazional și nu se așteptau să le iasă broderiile pe care le vedeau pe ii.
Un proiect care le-a unit mai mult a fost ideea de a coase o ie împreună – au ales culorile și modelul broderiei, apoi și-au împărțit munca, fiecare brodând câte o parte. Ia rezultată va putea fi văzută la o expoziție în Bruxelles.
Șezătoarea – un grup de sprijin
Grupul le-a ajutat pe femei să facă față mai multor nevoi accentuate de pandemie: nevoia de comunicare, de apartenență. Întâlnindu-se săptămânal, chiar și online, au un mediu în care să stea la povești, să comunice, să găsească sprijin și înțelegere, să se distreze.
Natalia Florea povestește că a avansat în a-și face ia tocmai datorită pandemiei – timp de câteva luni nu a mers la serviciu și, fiind izolată în casă, a putut să coase. Faptul că a avut această ocupație a fost benefic pentru starea ei – îi lua gândul de la virus, o ajuta să-și găsească liniștea interioară și satisfacție. Acest lucru a fost important mai ales în perioadele de incertitudine, când pandemia era o necunoscută gravă.
„Eu nu pot să nu fac nimic”
Am auzit de atâtea ori femei care spun asta. Care se simt vinovate când se relaxează, care nu-și permit să-și ia timp pentru ele, să „lenevească”, chiar dacă lucrează non-stop, chiar dacă uneori ar putea alege să nu facă niște treburi fără consecințe grave.
Eu nu pot decât să admir munca acestor femei. Sper ca toate să învățăm să ne luăm timp pentru noi și nu doar pentru muncă, fie ea și plăcută. Că vom normaliza „lenevirea”. Că aceste femei se vor întâlni cu alte persoane, vor sta într-un hamac sau șezlong, vor bea un ceai sau cafea sau vin sau ce vor ele și vor învăța cum să nu facă nimic. Măcar o oră pe săptămână.
