Copil de un anișor, operat de urgență, după ce o bucată de hârtie i-a ajuns în plămâni

Un copil de numai un an a fost internat în stare gravă în Secția Pneumologie, Clinica Pediatrie a Institutului Mamei și Copilului, după ce a aspirat o bucată de hârtie. Micuțul a fost internat inițial din cauza unei tuse persistente de aproximativ două 2 luni.

Foto: mamaplus.md
Ulterior, copilul a urmat tratamente repetate cu antibiotic în suspensie și sirop antitusiv, la indicația medicului de familie și medicului pediatru, însă starea acestuia nu se ameliora.

Astfel, specialiștii din secția Pneumologie au decis ca pacientului să îi fie efectuată investigația radiografică a cutiei toracice. Ulterior a fost efectuată fibrobronhoscopia, unde s-a determinat un corp străin care obturează bronhul principal stâng. S-a efectuat bronhoscopia cu tub rigid sub anestezie generală cu ventilaţie asistată pentru extragerea corpului străin. Corpul strain (hârtie) a fost extras fragmentat.

Peste 5 zile s-a efectuat fibrobronhoscopia repetată, resturi de corp străin nu s-au determinat. Radiografia repetată cu dinamică pozitivă, se atestă reexpansionarea plămânului afectat.

Micuțul a fost externat din spital, iar acum se află în afara oricărui pericol.

Specialiștii atenționează că micuții cu vârsta de 1-3 ani sunt cel mai des implicați în cazuri de aspirație a corpilor străini.

„Atenționăm părinții, îngrijitorii să fie precauți și să nu neglijeze importanța culturii alimentare, supravegherii permanente a copiilor mici, precum și importanța recunoașterii momentului de aspirație și adresării precoce la medic”, recomandă medicii de la Institutul Mamei și Copilului.


Pub