03:19:41 29.03.2024
Stiri

Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE făcute de Lady Gaga: „Cum să explic oamenilor că am privilegii, bani și putere, dar că mă simt groaznic?"

Actualitate 24.05.2021 08:30 Vizualizări2653 Autor: Ziarul National
Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE făcute de Lady Gaga: „Cum să explic oamenilor că am privilegii, bani și putere, dar că mă simt groaznic?


Lady Gaga a dezvăluit într-un interviu pentru documentarul realizat de Oprah Winfrey și Prințul Harry că a fost violată când avea 19 ani de un producător cu care lucra. Artista a povestit că a rămas însărcinată, a fost bătută și abandonată pe stradă. Agresiunea și tot ce a urmat i-au provocat o cădere nervoasă, ale cărei efecte le resimte și în prezent. ”Nu am mai fost aceeași persoană”, a spus artista, care a precizat că nu va dezvălui niciodată numele agresorului său.

Lady Gaga a recunoscut că a fost diagnosticată cu stres post-traumatic și că încă are cicatrici fizice și emoționale după traumele din trecut, notează The Guardian, citat de Digi24.ro.

„Aveam 19 ani și lucram în industrie, iar un producător mi-a spus să mă dezbrac. Am refuzat și am plecat, dar m-au amenințat că îmi vor arde toată muzica. Și nu s-au oprit. Pur și simplu am paralizat. Nici măcar nu-mi mai amintesc", a spus Lady Gaga.

Ea nu și-a confruntat niciodată răpitorul și spune că nu va dezvălui identitatea acestuia.

„Înțeleg toată această mișcare #MeToo, înțeleg că unii oameni se simt mai confortabil să facă asta, dar eu nu. Nu vreau să-l mai văd niciodată pe acel om, îmi este frică de el", a continuat cântăreața.

Artista a precizat că s-a hotărât să vorbească acum despre aceste lucruri nu pentru ea, ci pentru alții.

„Cum să explic oamenilor că am privilegii, bani și putere, dar că mă simt groaznic? Cum să faci așa ceva? Nu sunt aici să-mi spun povestea ca să-mi plângă cineva de milă, e în regulă. Deschideți-vă inima pentru altcineva. Am trecut prin asta iar oamenii au nevoie de ajutor. Este parte a procesului meu de vindecare, că vorbesc cu voi", a mai declarat Lady Gaga.

Ani la rând, Lady Gaga a resimțit o stare de panică, stare care adesea a forțat-o să-și anuleze concertele, realizând că totul are legătură cu traumele trăite în trecut.

„Nu-mi mai simțeam trupul. La început am simțit durere, apoi amorțeală, apoi mi-a fost rău săptămâni de-a rândul. Mi-am dat seama că a fost aceeași durere pe care am simțit-o când persoana care m-a violat, m-a abandonat, însărcinată, la colțul străzii, la casa părinților mei, pentru că vomitam și îmi era rău. Pentru că am fost abuzată și încuiată în studio, luni la rând", a mai povestit artista.

La aproximativ doi ani după abuz, Lady Gaga a lansat albumul de debut „The Fame" și de-a lungul anilor s-a bucurat de un succes uriaș la nivel mondial. Lady Gaga a debutat și în industria cinematografică cu rolul din filmul „A Star is Born".


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md