fbpx

video | „A fost un cadou al unui om bun, așa ca dumneata”. Episcopul Marchel, deranjat de întrebările despre mașina sa de lux, un Mercedes E-Class

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, despre care anterior, unele surse mass-media scriau că ar fi proprietarul unui Mercedes de lux, a recunoscut că maşina de zeci de mii de euro îi aparţine.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Episcopul Marchel a venit sâmbătă, 22 mai, cu maşina sa de lux la hramul municipiului Bălţi, scrie publika.md.

Întrebat despre prețul vehiculului, acesta a răspuns că nu cunoaște care este, dat fiipt faptul că Mercedes-ul i-ar fi fost dăruit de un credincios. Preasfinţitul nu a binevoit să spună numele celui care a fost atât de darnic cu el.

Vădit deranjat de întrebările despre maşina sa, episcopul Marchel s-a luat de reporterul Publika.

„Presa, este într-un fel sau altul, reprezentată de nişte oameni vicleni, cum sunteţi voi. Băi băieţi, vicleşugul nimănui nu a fost de folos. Aşa că lepădaţi-vă de el. Că rămâneţi unul la unul cu sovistea voastră, dacă putem vorbi de soviste. Cum te simţi, vicleanule?”.

Mercedesul Episcopului de Bălţi şi Făleşti, Marchel este de model E-klass. Această serie de automobile, considerate de lux, s-au produs între anii 2013-2016. Pe unele site-uri specializate de anunţuri din Moldova, modelele similare, ce-i drept, la mâna a doua, ajung să coste până la 23.000 de euro. Pe cele internaţionale, preţul unei maşini noi din această serie poate depăşi suma de peste 30.000 de euro.

Articole asemănătoare

Back to top button