(video) Igor Dodon îl invită pe Kirkorov în Moldova: Felicitări Natalia! Filip, te așteptăm, poate mergem la Sadova

Fostul șef de stat, Igor Dodon a felicitat Republica Moldova și pe Natalia Gordienko pentru calificarea în finala concursului internațional Eurovision 2021. „Acest lucru demonstrează încă o dată că în Moldova avem oameni talentați. Felicitări tuturor, felicitări și mult succes în continuare Natalia Gordienko”, a declarat Igor Dodon.

Foto: Facebook/Dodon Igor

„De asemenea, vreau să aduc mulțumiri bunului nostru prieten, Filip Kirkorov, care nu este artist doar al Federației Ruse, dar și al Republicii Moldova. Apropo, dumnealui și-a început cariera la Chișinău.

Filip, mulțumesc, vă aștept în Moldova. Mergem la Sadova”, a adăugat Igor Dodon.

Anterior, Kirkorov a mai fost în vizită în Moldova la invitația lui Igor Dodon. Cei doi au fost la Sadova, au cules căpșuni, Kirkorov a cântat pe toloacă și a fost decorat cu titlul de Artist al Poporului.

Recent, Natalia Gordienko a povestit că anume la cules căpșuni a făcut cunoștință cu Filip Kirkorov, care o sprijină și o promovează la actuală ediție a concursului Eurovision.


Pub