Principală  —  Video  —  Reportaj   —   Emisiunea „Mai aproape de UE”…

Emisiunea „Mai aproape de UE” – Rolul presei în dezvoltarea localităților

Ediția finală, a noua, a emisiunii „Mai aproape de UE” aduce în prim-plan rolul presei în dezvoltarea localităților și promovarea serviciilor publice de calitate.

Invitați emisiunii – directoarea executivă a Asociaţiei Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic, Lilia Curchi,  preşedintele Media Grup Meridian, Veaceslav Tutunaru,  jurnalistul Radio Orhei, Maxim Djamanov, şi directoarea executivă a Asociaţiei Obşteşti „Centrul de Instruire şi Dezvoltare Personală”, Nonna Mihalcean au discutat despre rolul presei în informarea cetățenilor despre ce înseamnă servicii publice și ce impact au acestea asupra localităților.

Această emisiune a fost realizată în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și comunicare și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API). Opiniile exprimate în cadrul emisiunii aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ.