image
Sursa foto: digi24.ro// foto simbol

O adolescentă din raionul Rezina ar fi fost agresată sexual de către un bărbat; Individul, reținut pentru 30 de zile

O adolescentă de 14 ani din raionul Rezina ar fi fost agresată sexual de către un bărbat de 30 de ani.

Totul s-ar fi întâmplat pe data de 11 mai. Procurorul Procuraturii Rezina, Nicolae Burduja, a declarat pentru Jurna.md că adolescenta de 14 ani se află la moment sub supraveghere într-un centru de plasament, iar individul de 30 de ani a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili cu exactitate circumstanțele. Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă ani grei de pușcărie.

Precizăm că pe data de 16 mai, o femeie de 54 de ani din raionul Rezina ar fi fost violată de un consătean de 17 ani, aflat în stare de ebrietate. Potrivit poliției, pe acest caz a fost pornit un proces penal, iar adolescentul este cercetat în stare de libertate. Totodată, au fost prelevate probele biologice necesare și se așteaptă rezultatul expertizei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: