Hamas anunță că în curând ar putea înceta focul, în conflictul dintre Israel și Gaza

Un înalt oficial al Hamas a declarat că se așteaptă ca militanții din Israel și Fâșia Gaza să ajungă la încetarea focului „într-o zi sau două” care ar pune capăt a zece zile de violență transfrontalieră, transmite reuters.com.

Foto: reuters.com

„Cred că eforturile în curs cu privire la încetarea focului vor avea succes”, a declarat Moussa Abu Marzouk, înalt oficial al Hamas, în timpul unui interviu acordat televiziunii libaneze al-Mayadeen.

Președintele Joe Biden a vorbit ieri cu premierul israelian Beniamin Netaniahu, în care cei doi lideri au avut o discuție detaliată cu privire la stadiul evenimentelor din Fâșia Gaza.

Deasemenea a fost discutat progresul Israelului în degradarea capacităților Hamas, a altor elemente teroriste, eforturile diplomatice în curs ale guvernelor regionale și ale Statelor Unite. Președintele i-a transmis prim-ministrului că se așteaptă la o escaladare semnificativă pe calea încetării focului, din mesajul Casei Albe, whitehouse.gov.

„Mă aștept să se ajungă la o încetare a focului într-o zi sau două, iar încetarea focului se va face pe baza unui acord reciproc”, a adăugat Moussa Abu Marzouk în timpul interviului.

Focul de rachete asupra Israelului s-a stins peste noapte, o pauză care s-a întins până astăzi dimineață. Israelul a lansat noi atacuri aeriene în Fâșia Gaza după zorii zilei, dar, au spus presa israeliană, într-un ritm mai lent decât în zilele trecute.

Întrebat la radio-ul public Kan din Israel dacă va începe încetarea focului vineri, ministrul serviciilor de informații Eli Cohen a spus: „Nu. Cu siguranță, vedem presiuni internaționale foarte semnificative. Vom termina operațiunea atunci când vom decide că ne-am atins obiectivele”.

„Președintele SUA, Joe Biden i-a transmis premierului că se așteaptă astăzi la o escaladare semnificativă pe calea încetării focului”, a declarat miercuri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

De când au început luptele pe 10 mai, oficialii palestinieni din domeniul sănătății spun că 228 de persoane au fost ucise în bombardamente aeriene care au înrăutățit situația umanitară deja gravă din Fâșia Gaza.

Agravarea conflictului dintre Palestina și Israel a început cu ciocniri în Ierusalimul de Est. Apoi, pe 10 mai, grupurile palestiniene Hamas și Jihadul Islamic, cu sediul în Fâșia Gaza, au început o bombardare masivă a Israelului - în total, peste trei mii de rachete au fost lansate în toată țara. Ca răspuns, armata israeliană a chemat 5.000 de rezerviști și lansează atacuri aeriene împotriva țintelor din Fâșia Gaza.

Ciocnirile continuă.


Pub