19:31:50 19.04.2024
Stiri

Jumătate din deşeurile de plastic de unică folosinţă din lume sunt produse de doar 20 de companii

Actualitate 20.05.2021 10:13 Vizualizări1651 Autor: Ziarul National
Jumătate din deşeurile de plastic de unică folosinţă din lume sunt produse de doar 20 de companii Profimedia Images


Producţia de materiale plastice de unică folosinţă va creşte cu 30% în următorii cinci ani, alimentând contribuţia sectorului la încălzirea globală şi la poluarea oceanelor, atrag atenția cercetătorii care au publicat o listă a companiilor care produc şi finanţează plasticul aruncat.

Primul „Index al producătorilor de deşeuri din plastic", publicat de Fundaţia filantropică Minderoo din Australia, a constatat că 20 de companii - în principal giganţi energetici şi chimici – sunt sursa a jumătate din deşeurile de plastic de unică folosinţă din lume.

Materialele plastice de unică folosinţă cum ar fi măştile de faţă, echipamentele medicale, pungile de cumpărături, căni de cafea şi folie alimentară, sunt fabricate din polimeri, care utilizează combustibili fosili ca material de bază, relatează CNN, transmite digi24.ro.

În 2019, 130 de milioane de tone de materiale plastice de unică folosinţă au fost aruncate în întreaga lume, 35% fiind arse, 31% îngropate în depozite de deşeuri gestionate, iar 19% aruncate direct pe uscat sau în ocean, potrivit studiului.

Indicele a folosit o serie de surse pentru a urmări fluxul materialelor plastice de unică folosinţă de-a lungul ciclului lor de viaţă - de la forma polimerică la produsele finite până la deşeuri - şi a estimat unde au fost produse, transformate, consumate şi eliminate.

Estimările academice ale amprentei de carbon a materialelor plastice au indicat că întregul ciclu de viaţă al materialelor plastice de unică folosinţă a reprezentat aproximativ 1,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră în 2019, polimerii fiind principalul contribuabil, au spus autorii raportului.

Materialele plastice de unică folosinţă ar putea fi responsabile pentru 5-10% din emisiile anuale de gaze cu efect de seră până în 2050 dacă lumea nu îndeplineşte obiectivul Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la sub 2 grade Celsius, au adăugat ei.

Companiile petrochimice ar trebui să se angajeze să producă materiale plastice din deşeuri de plastic reciclate, mai degrabă decât din combustibili fosili, a transmis Fundaţia Minderoo.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md