Din cauza vremii răcoroase, cireșele de mai întârzie să se coacă. Dacă în anii trecuți, în această perioadă deja ne îndulceam gura cu aceste fructe delicioase, anul acesta, în unitățile de comerț sunt expuse spre vânzare doar cireșe importante din Grecia sau Israel, iar prețul este de-a dreptul exorbitant – 300 de lei pentru un kilogram. Cei mai mulți cumpărători trec pe alături și le admiră, dar spun că nu-și pot permite să cheltuiască așa bani pentru un kg de cireșe și le așteaptă pe cele moldovenești. La rândul lor, proprietarii de livezi spun că, în acest an, cultivatorii de soiuri timpurii ar putea avea pierderi financiare serioase, din cauza condițiilor meteo.
De la Igor Ivanov, care deține livezi cu cireșe într-un sat din raionul Orhei, am aflat că cei care cultivă soiuri târzii au de câștigat dacă sezonul este cu întârziere.
IVANOV IGOR, proprietar de livezi cu cireșe: „Eu sunt cultivator de soiurile tardive și sper să iau un preț bun la cultura care o cultiv. Practic, în anii precedenți toți cu soiurile tardive cam două săptămâni, diferența pe care o avem, o țineam în frigider. Așteptam cât de cât să se diminueze ofertele de pe piață și peste două săptămâni după recoltare puneau la vânzare cireașa”
Pe când, proprietarii de cireșe timpurii ar putea să sufere pierderi, mai crede agricultorul.
IVANOV IGOR, proprietar de livezi cu cireșe: „Pentru cultivatorii de soiurile timpurii de cireașă practic ei vor ieși cu două săptămâni față de anii precedenți. Acesta este un impediment dacă ei vor ajunge pe piața din Rusia și Belarus. Practic, vor nimeri cu soiurile medii din Turcia și vor nimeri în prețuri mai mici față de sezon. De obicei pentru cultivatorii de soiuri timpurii, era scopul să iasă cât mai timpuriu ca să ajungă pe piață cu un preț convenabil”.
Chiar dacă cireșele moldovenești încă nu sunt coapte, în piețele din țară au apărut cireșele importate din Grecia și Israel. Prețul acestora ajunge la 300 de lei. Oamenii spun că este exagerat de scump și nu își permit să cumpere, de aceea așteaptă când se vor coace fructele noastre.
Vânzătorii spun că, totuși, oamenii cumpără cireșe, dar mai mult la pahar. Rar se întâmplă ca cineva să cumpere cu kilogramul.
Cireșele autohtone urmează să se coacă în decurs de două săptămâni. Proprietarii de livezi spun că din cauza secetei din vara anului trecut, roada ar putea fi mai mică cu 10-15 procente comparativ cu alți ani.