SEBN MD a acordat din nou suport pentru o educație de calitate în şcolile şi grădiniţele din Orhei

semn2

Unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova, SE Bordnetze SRL, în cadrul Proiectului „SEBN MD – suport pentru o educație de calitate”, a oferit donaţii instituţiilor cu care cooperează

În cadrul unui eveniment organizat cu acest scop, Directorul SEBN MD, Igor Corman a precizat că proiectul se implementează deja de patru ani, iar în această perioadă de suport au beneficiat 21 de instituţii (şcoli/grădiniţe). Valoarea totală a suportului acordat a ajuns la circa 550 de mii de lei, scrie curentul.md

Igor Corman a menţionat că acest proiect este o expresie a solidarităţii SEBN MD cu instituţiile implicate direct în formarea şi educarea generaţiei de mâine. „Educaţia este ceea ce defineşte prezentul, dar în special viitorul unei societăţi, a unei ţări. De aceea, este de datoria noastră să fim alături de instituţiile implicate direct în acest proces important”, a spus Directorul general al SEBN MD.

Asociația Umanitara „Filantropia Creștină” este unul din beneficiari în cadrul Proiectului. „Pentru noi, ajutorul oferit este un suport în vederea co-finanţării unui proiect de educaţie pe care-l implementăm aici, în Orhei. E vorba de un proiect european, care dezvoltă abilităţile copiilor pe anumite tematici. Peste 100 de tineri din raionul Orhei beneficiază, în cadrul a 5 incubatoare de educaţie non-formală, de activităţi ce le dezvoltă abilităţile de croitorie, antreprenoriat, medicale, literare, etc. Este un suport contextual, or pentru asociaţia noastră co-finanţarea acestui proiect este deosebit de dificilă, mai ales în situaţia impusă de pandemice. Banii vor fi utilizaţi la procurarea echipamentelor pentru atelierul de croitorie, care a instruit până acum 150 persoane din Orhei. Aceste persoane pot sau au fost deja angajate în calitate de cusătorese sau operatoare de broderii computerizate. Ceea ce avem noi reprezintă un bun exemplu de colaborare a instituţiilor, a partenerilor comunitari pentru dezvoltarea societăţii prin intermediul educaţiei. Sigur că acest lucru ne motivează să căutăm în comunitate oamenii care îşi doresc să promoveze dezvoltarea societăţii prin educaţie. Mulţumim din tot sufletul SEBN MD, domnului Director, Igor Corman, tuturor celor care au contribuit la ajutorul dat”, a menţionat părintele Sergiu Aga de la Asociația Umanitara „Filantropia Creștină”.

Un alt beneficiar este Gimnaziul „Doina și Ion Aldea-Teodorovici”, Directoarea Gimnaziului, Ana Ceban a declarat, în cadrul evenimentului: „Proiectul iniţiat de SE Bordnetze SRL este binevenit pentru noi, cadrele didactice din instituţie. La moment, din cauza situaţiei pandemice, se cere o comunicare mai mult pe online şi acest inventar IT pe care îl primim, ne va ajuta în comunicarea online cu părinţii şi cu elevii pe perioada de instruire la distanţă. Mulţumim administraţiei SEBN MD şi suntem recunoscători pentru acest cadou”.

Printre beneficiari se numără şi Grădinița „Clopoțel”. Victoria Chirtoacă, reprezentanta Grădiniţei, a exprimat recunoştinţă SEBN MD pentru că instituţia preşcolară a fost selectată ca şi beneficiar. „Suportul primit este binevenit pentru instituţia noastră. Ne va ajuta în procesul educativ – suntem foarte mulţumiţi. În continuare dorim SEBN MD succese, realizări frumoase pe plan profesional. Sperăm că şi în anii viitori va fi implementat acest proiect şi ne vom regăsi printre beneficiari”, a spus ea.

O altă grădiniță beneficiară este „Curcubeu”. „Ne-au susţinut şi mai înainte cu materiale didactice pentru grădiniţă. Multe materiale didactice au fost distribuite în toate grupele din grădiniţă. Copilaşii noştri sunt mulţumiţi, pentru toate activităţile de care au beneficiat. Am fost surprinşi plăcut şi de această dată de cadourile primite. Mulţumim Directorului, întregului colectiv al SEBN MD pentru susţinere” – a fost mesajul reprezentanţilor Grădiniţei.

Un alt beneficiar a fost liceul teoretic din Orhei „Ion Luca Caragiale”. „Este foarte important suportul propriu-zis, dar şi faptul că simţim susţinere din partea cuiva. Aceasta foarte mult încurajează şi motivează elevii să fie mai responsabili, mai interesaţi de ceea ce fac, în domeniul educaţional şi nu doar. Consider că este o investiţie foarte importantă, întrucât generaţia de azi e interesată de tehnologiile moderne, fără de care ar fi imposibil de desfăşurat procesul educaţional. Respectiv, proiectul „SEBN MD – suport pentru o educație de calitate” este binevenit pentru dezvoltarea competenţelor elevilor”, a spus eleva clasei a X-a a liceului, Nicoleta Meleca.

Cu aprecieri înalte a proiectului a venit şi Vitalie Patraș, Director al Școlii Sportive din Orhei. „În ultimii trei ani, noi am fost beneficiari constanţi. Am mers pe etape: întâi am primit o barcă, apoi, la a doua etapă, am primit vâsle şi la ultima etapă avem nevoie de o barcă cu motor pentru a salva, proteja copiii care ies pe lac. Suntem foarte mulţumiţi, bucuroşi şi sperăm că vom colabora şi în continuare”, a declarat el.

La fel, în cadrul Proiectului „SEBN MD – suport pentru o educație de calitate” beneficiari au mai fost Grădinița „Vântuleț” din Orhei, dar şi Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

SE Bordnetze SRL (SEBN MD) este unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, subzona Orhei. Compania a fost înregistrată în decembrie 2015 și este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 35 de mii de angajați din 15 țări.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente