/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Parlamentul European și Consiliul UE au reluat negocierile privind certificatul Covid-19

missing
18 mai 2021, ora 23:02

Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului Uniunii Europene au reluat, marţi, negocierile pe tema proiectului „Certificatului verde digital”. Deși documentul ar trebui să devină operațional până la finalul lunii iunie, există în continuare numeroase divergențe atunci când vine vorba despre certificatul care ar trebui să faciliteze călătoriile în spaţiul comunitar pe durata pandemiei, potrivit Mediafax.

Obiectivul acestui certificat este de a stabili un cadru armonizat care să faciliteze libera circulaţie în interiorul UE în sezonul turistic estival, unele state membre lucrând deja la soluţii proprii de acest fel fără a mai aştepta un acord european.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul.

Negocierile, marcate de numeroase divergențe

Negocierile ar putea fi de durată, în contextul în care sunt o serie de divergenţe majore. “Deocamdată, există multe întrebări cu răspunsuri deschise”, a declarat eurodeputata germană Birgit Sippel, membră a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul UE, conform Agenţiei France-Presse.

Principala divergenţă se referă la propunerea Parlamentului UE ca testele pentru imunitate şi depistarea infecţiei să fie gratuite, pentru a fi egalitate cu persoanele vaccinate. Multe ţări europene se opun gratuităţii testelor, deoarece ar trebui să aloce resurse bugetare semnificative, potrivit cotidianului Le Figaro.

O altă divergenţă este cea privind interdicţia de impunere a carantinei sau a testelor suplimentare persoanelor care deţin certificatul verde. Unele ţări impun teste suplimentare, de teama noilor tulpini de coronavirus.

Discuțiile vor continua dacă nu se ajunge la un acord

Eurodeputaţii şi statele UE vor continua negocierile şi în zilele următoare dacă marţi nu se obţine un acord, având în vedere faptul că documentul ar trebui să fie operațional până la data de 1 iulie.

Parlamentul European a aprobat, la sfârşitul lunii aprilie, poziţia de negociere privind “Certificatul UE COVID-19”. Parlamentul European a decis schimbarea denumirii în “Certificatul UE COVID-19”, un document care, dacă va fi aprobat alături de Consiliul UE, ar urma să fie în vigoare cel mult 12 luni.

Titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului.

Eurodeputații au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate și din motive economice, țările UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util și gratuite”. Pentru a intra în vigoare, certificatul COVID-19 va trebui aprobat în aceeaşi formă de Parlamentul European şi de Consiliul UE.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram