Moldovenii din post-rockul românesc

N-am mai fost la un concert de prea mult timp. Tot vorbesc cu prietenii despre cât de mult ne e dor de un concert live, unul în care să țopăim și să cântăm (urlăm, ca să fiu sinceră) versurile sau ce înțelegem din ele până ni se sparge vocea. Ah, zilele de după un concert în care ai gâtul înțepenit, tălpile bășici, febră musculară ca după 5 antrenamente cardio și forță combinate, vocea răgușită și dracii exorcizați… 

Mă întrebam cum se simte lipsa concertelor, a interacțiunilor vii cu publicul pentru muzicieni. Și pentru că genul de concert pe care-l descriu e unul rock în capul meu, am vrut să povestesc și să-i cunoaștem mai bine pe băieții moldoveni din rockul alternativ/post-rockul românesc. „Suntem mai mult de doi?”, m-a întrebat Eugen Maleș, râzând când i-am zis despre ce vreau să povestim. 

Nu știu câți sunt ei de fapt, dar deocamdată mă bucur că i-am cunoscut pe Vlad Vârtosu – chitarist și voce în trupa Pinholes și pe Eugen Maleș – chitarist și voce în Fluturi pe Asfalt și Nava Mamă. 

8 oameni în 3 trupe

Anul ăsta, Piholes împlinește 10 ani. Trupa se definește drept „o intersecție de stiluri – de la alternative la post-rock, art-rock sau shoegaze, sub forma unui val de sunet și haos ținut sub control.” 

Fluturi pe Asfalt împlinesc 11 ani, iar Nava Mamă – 7. Și în cazul lor mi-e greu să definesc stilul muzical și nici nu cred că aș avea de ce s-o fac, din moment ce și ei evită etichetele în descrierile lor oficiale. 

Băieții au pomenit de mai multe ori că nu se iau în serios cu titlurile de artiști și trupe – pentru ei, muzica e în primul rând pasiune, joc, experiment. Toți membrii trupelor au locuri de muncă „serioase” din care se întrețin, iar asta le permite să nu pună presiunea de a se întreține pe muzică. Astfel, pot să o facă din pasiune, fără compromisuri, fără presiunea de a scoate mai multe piese sau albume decât simt ei să facă.

Toate trei trupele au în comun faptul că au pornit și continuă să existe pentru că s-au întâlnit niște oameni cu chef de a face muzică, care sunt și prieteni între ei. „Suntem 8 oameni în 3 trupe”, râde Vlad. „Descoperi zone muzicale pe care te înțelegi mai bine cu cineva, pe alte zone colaborezi cu altcineva… Uneori ne abordăm direct, întrebăm dacă vrei să faci un proiect cu mine. Suntem o familie.” mai zice el. Eugen spune că la un moment dat au încercat, dintr-o glumă, să facă o diagramă cu piesele lor, să vadă cine cu cine a colaborat și ce-a ieșit. Încă n-au terminat-o. 

„Acum ne jucăm de-a casa de discuri”

În 2020, muzicienii combinați în aceste trei trupe și-au creat o asociație – Supersomnic. Au un site unde sunt împreună, o casă de discuri, un „magazin universal” online unde se găsesc viniluri și casete (!!!) cu muzica lor, tricouri și alte produse create de ei. Numele e inspirat de la piesa Supersomnic al proiectului Somn Ușor creat de Eugen. „Acum ne jucăm de-a casa de discuri.”, spune el. Managerul proiectului e Sergiu Ivanov, și el membru Pinholes. 

Descrierea lor oficială spune că „Supersomnic Records e o casă de discuri independentă din Cluj-Napoca via Moldova, formată în ianuarie – 2020, cu scopul de a lansa și promova muzica prietenilor noștri și a ciudaților din scena locală”. Moldova se referă și la cea din dreapta, și din stânga Prutului – membrii Pinholes sunt din Suceava, Botoșani, Vatra Dornei. Vlad spune că ei folosesc identitatea lor de moldoveni pentru a se promova. 

Trasee diferite în România

Vlad a făcut liceul, apoi facultatea la Iași, unde a studiat foto-video. Nu mai știe dacă a fost decizia lui sau a părinților să se mute din Chișinău la Iași, s-a mutat pentru studii mai de calitate. Atunci a descoperit că România nu e tărâmul de lapte și miere la care se aștepta. „Probabil a fost benefic, dar m-am dezrădăcinat prea devreme poate, nici nu știu”, spune el, iar eu mă abțin să-i pun mai multe întrebări despre asta, vorbim abia de 15 minute totuși.   

Începuse să cânte încă din Chișinău și a continuat cât era la Iași. În liceu a avut prima trupă, Fingerprints. Așa l-a cunoscut pe Vladimir Ivanov de la Pinholes, înregistrând la studioul lui.

„We clicked, el mi-a propus să vin să cânt o piesă cu ei, și așa a rămas după 10 ani. Asta e gluma noastră – ei nu mi-au spus încă dacă sunt în trupă sau nu.”

Când era în clasa a douăsprezecea, umbla în turneu cu trupa, în loc să învețe pentru bac. 

Încă de atunci își împarte timpul între studii, apoi muncă și trupă. Zilele de concediu sunt pentru cântat împreună, înregistrări sau concerte. 

Pinholes sunt împărțiți între Cluj și București. Trupa funcționează pe whatsapp momentan. Băieții nu prea repetă împreună, așa că li se face dor unii de alții și de cântat. Știu piesele de mult timp și au încredere unii în alții, iar atunci când urcă pe scenă simt o intensitate aparte. Când compun sau repetă piese noi, își iau concedii și se întâlnesc în Cluj, unde își țin instrumentele și au sala de repetiții.

Eugen s-a mutat din Bălți la Reghin împreună cu familia când avea 9 ani. La început a fost ciudat, pentru că colegii făceau mișto de accentul lui, dar asta l-a forțat să învețe rapid accentul ardelenesc, ca să nu iasă în evidență. Acum oamenii sunt surprinși când le zice că-i din Moldova pentru că nu are accent, de parcă l-ar felicita. El le mulțumește ironic. 

În Reghin părinții l-au dat la cursuri de muzică. A făcut vioară, apoi violoncel, cânta în orchestra școlii. Deși nu i-a plăcut violoncelul, i-a plăcut să fie într-un colectiv de muzică, să cânte împreună cu alții. Când a ajuns la liceu, a început să ia lecții de chitară, la fel ca fratele lui mai mare. Îl vedea în gașcă cu băieții care ascultau rock și purtau geci de piele și voia să-l imite. Profesorul său de violoncel de la școală i-a dat lecții de chitară acasă și a avut o abordare diferită față de cea de la curs – îl învăța cântece de Metallica și să citească tabulaturi. 

Fluturi pe Asfalt – Nu crezi că pot?

Lui Eugen îi plăcea să compună, să se joace cu straturile de sunete, cu compoziții diferite. Spune că asta face și acum, doar că între timp a învățat mai multe, are mai multe scule, iar calitatea sunetului pe care îl reproduce a evoluat. Și-a păstrat atitudinea de joacă și curiozitate și continuă să experimenteze cu muzica.

Din Reghin s-a mutat la facultate la Cluj, unde și-a făcut prima trupă, Fluturi pe Asfalt.

„N-am luat în serios ideea cu muzica, voiam să ne distrăm și dacă place cuiva, bine, dacă nu – nu. N-am avut ambiția să avem turneu în toate orășelele din România, să ne creăm baza de ascultători.”

Nu e un gen mainstream și de asta s-au limitat la Cluj, București, Iași, Timișoara ocazional. Se bucură în schimb că publicul lor îi apreciază și se simte foarte bine la concerte. 

Nava Mamă a apărut într-o perioadă în care colegii săi de trupă erau destul de ocupați, iar Eugen voia să cânte mai mult. A tot chemat oameni cu care să se joace și a rezultat Nava Mamă. „Eu dacă nu fac muzică, parcă simt că pierd vremea. Că au trecut câteva zile în care n-am făcut nimic și trebu’ să fac ceva. Asta are un rol terapeutic pentru mine, iar restul vine ca un rezultat, inclusiv decizia de a împărtăși live ce fac. Mă simt nașpa dacă nu fac muzică, simt că trebuie…” 

Lui i-a priit pandemia, a stat în casă și a explorat moduri noi de a face muzică. A făcut piese noi pentru proiectul Somn Ușor, pe care o să le publice în curând. 

Concerte, turnee, Moțoc-mobil

Vlad spune că trupa l-a responsabilizat, l-a învățat să fie punctual, să comunice eficient, să construiască relații. „Eu am învățat să fiu recunoscător oamenilor cu care lucrez, să știu că un concert înseamnă o experiență și o muncă colectivă”, spune Vlad. 

Concertele și turneele sunt printre părțile lui preferate din toată povestea. Se distrează mult pe drum, merg cu Moțoc-Mobilul – vanul toboșarului lor, Robert Moțoc. În el fac tetris din instrumente și scule și e greu mai ales când trebuie să le strângă după concert, cu câteva beri la bord. Fac pauze pe drum, se opresc în parcări și ascultă trap rusesc cu ușile deschise, iar în mașină pun Planeta Moldova sau cântă Zemfira… 

Pentru Vlad e foarte important să simtă că publicul vrea să fie la concert. Și când oamenii se bucură, el se încarcă cu energie din public și simte că e magică experiența care se creează la fiecare concert. Există concerte în care se simte cel mai mișto om de pe pâmânt, iar altele – în care nu știe unde să se ascundă. Dar apreciază că sunt diferite, spune că ar fi plictisitor dacă ar fi altfel. Chiar dacă se simte nașpa pe scenă în unele zile, dau sută la sută, cântă până la ultima suflare.

Și lui Eugen îi este dor de perioada în care țineau mai multe concerte. Își amintește mai mult stări sau impresii, deși are și povești memorabile. La un concert la Iași la Teatru Fix, cânta cu Fluturi pe Asfalt și de la prima piesă se zbânțuiau pe scenă. Tot atunci Eugen a dat cu capul spre chitara lui Gheo… „În două secunde a început să-mi curgă sângele pe față. M-am șters și am continuat să cânt. Nu a fost nimic grav, mi-am spart capul. Se putea și fără, nu mă pasionează aruncatul de pe scenă, rănitul, mutilatul… Dar na, s-a întâmplat”, povestește Eugen. 

La Chișinău

Pinholes a cântat la Chișinău de trei-patru ori, la Albion, la Spălătorie și la Muzeul Zemstvei. A fost foarte mându că a ajuns să cânte acasă. „Crescând într-o anumită comunitate și după aia plecând și revenind cu trupa mea, mi-a adus un sentiment de mândrie”, spune Vlad. I-a fost și frică de publicul din Chișinău: „Ei nu acceptă orice rahat, și eu apreciez asta. De aia îmi și era frică”. Totuși publicul i-a primit foarte bine. I-ar plăcea să revină la Chișinău după pandemie, deși nu e sigur că ar găsi spații în care să cânte. 

Și colegilor de trupă le place foarte mult în Moldova, sunt înnebuniți după mâncare, peisaje, vin, oameni, și ar reveni oricând cu drag și inima deschisă. Apreciază și artiștii din Moldova și felul lor de a face muzică. „Poate noi avem o oarecare sinceritate care în România nu este sau poate s-a uitat de ea. Sau poate e și mixul nostru de culturi și influențe. Parcă este  o încărcătură emoțională în plus, parcă simt mai mult, parcă fac mai mult…”, spune Vlad. 

Imagine reprezentativă: Fluturi pe Asfalt. Foto: Marmo.

Se încadrează în definiția de „diasporă”, deși nu se identifică astfel. Are familia în două țări și prieteni în toată lumea și a venit la Moldova.org să schimbe retorica despre moldovenii migranți.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.