image
Sursa foto: NADEJDA ROȘCOVANU

Prima tranșă din cele 6 mii de tone de motorină oferite de România agricultorilor afectați de secetă a ajuns în RM

Primul lot din cele 6 mii de tone de motorină oferite de România pentru agricultorii afectați de secetă din Republica Moldova a fost oferit autorităților de la Chișinău.

Întregul volum de motorină urmează să fie livrat în totalitate autorităților de la Chișinău, în perioada imediat următoare, prin mai multe transporturi succesive, anunță Ambasada României în Republica Moldova.

„Ne exprimăm speranța că autoritățile din Republica Moldova vor lua măsurile necesare pentru a asigura o utilizare transparentă și echitabilă a sprijinului oferit de România. Angajamentul pentru sprijinirea cetățenilor Republicii Moldova, în baza Parteneriatului strategic bilateral, cu scopul de a impulsiona dezvoltarea Republicii Moldova, parcursul său european și procesul de reformă necesar pentru consolidarea sistemului democratic și a statului de drept, ca și pentru dezvoltarea economică și socială, va rămâne și în viitor o prioritate de prim rang pentru România”, se arată în comunicatul Ambasadei României.

Acest ajutor umanitar face parte din pachetul de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova anunțat de președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chișinău, la 29 decembrie 2020.

Tot atunci, Iohannis a anunțat despre faptul că România va oferi Republicii Moldova 300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, precum si de echipamente medicale in valoare de 2,3 milioane euro.

ajutorajutor
ajutorajutor

Noutăţile partenerilor

comentarii: