Primăria Chișinău scoate la licitație încă 13 locuri pentru gherete: Patru dintre acestea sunt expuse a doua oară

Comisia municipală pentru licitații,  a dispus organizarea unui nou concurs privind comerțul din gherete, fiind selectate 9 amplasamente privind chioșcurile pentru comercializarea presei periodice și 4 loturi, care anterior au fost adjudecate la licitații, însă agenții economici desemnați drept câștigători n-au mai achitat bani în buget pentru acestea.


Foto:

Un anunț în acest sens a fost făcut de viceprimarul capitalei, Inga Ionesii, în cadrul ședinței operative săptămânale de luni.

Comisia de profil urmează să se convoace din nou pentru a aproba comunicatul informativ și  a stabili data desfășurării următoarei licitații, care ar putea fi pe 11 iunie, iar informația necesară va fi publicată pe pagina web oficială a municipalității, „chisinau.md". Doritorii de a participa la concurs, urmează să depună dosarele conform rigorilor stabilite anterior de APL Chișinău.

Viceprimarul, Inga Ionesii a precizat că executivul este pregătit să înainteze către Consiliului municipal Chișinău, un proiect de decizie despre modificarea Regulamentului privind licitațiile cu strigare, pentru obținerea dreptului de a încheia un contract pentru amplasarea unității de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău, cu anexele adiționale, care vor fi propuse pentru concurs, precum și un proiect de modificare a Regulamentului privind desfășurarea activității de comerț în municipiul Chișinău.

Amintim că pe parcursul anului 2020 au fost organizate 2 licitații pentru obținerea dreptului de a comercializa pe străzile capitalei, prin intermediul gheretelor, iar în perioada ianuarie -  aprilie 2021 - 3 concursuri. 



Pub