Mihai Stamati este un designer industrial din Republica Moldova. Își schițează și proiectele, și textele cu aceleași creioane – uneori mai tocite, alteori mai ascuțite, dar mereu cu aceeași pasiune.
Mihai va găzdui o serie de articole pe Moldova.org despre sensul lucrurilor din jurul nostru, mai vechi și mai noi, și despre felul în care percepem frumosul astăzi.
„Covoarele formează în interiorul locuinței un univers al simbolurilor cu care omul comunică direct, continuu şi firesc. Este universul creat prin aplicarea tradiției, perceput şi valorizat cu ajutorul ei.” (Varvara Buzilă, dr. conf. univ.)
Încep acest material cu un fragment dintr-un articol al doamnei Varvara Buzilă dedicat scoarței basarabene (cei curioși față de aspectele științifice ale subiectului, pot găsi articolul complet aici.) Însă, înainte de a răscoli un pic prezența covorului tradițional în viața noastră de astăzi și a lua la rost superficialitatea cu care a fost tratat de către popor în ultimele decenii, e foarte important să pornim de la esența, rostul și autenticitatea acestuia. Nu de alta, dar măcar să știm ce-am avut și ce-am pierdut (de la caz la caz).
Cred că o bună parte din noi au copilărit și au crescut înconjurați de covoarele așa-zise persane. Ele au dat buluc în casele noastre pe la sfârșitul anilor 80.
Covoarele de lână țesute de către bunici în zilele și nopțile lungi de iarnă, care le-au încălzit casele pe vremuri, tocmai ieșiseră din uz din mai multe motive. Fie că dădeau moliile în ele și lumea nu voia să le mai descurce, fie că era mai la modă să umpli pereții noilor case cu cafeniul persanelor doldora de flori și zorzoane – covoare sintetice și pufoase, numai bune de îmbibat praful din aer.
Apropo despre praf – covoarele din lână nu-l absorb. Acest material este în general unul inteligent (SMART, cum i-ar spune împătimiții tehnologiilor moderne) pentru că e foarte puțin predispus să mențină petele și murdăria. Fibra se auto curăță. Asta nu ne scutește totuși ca, din când în când, să le mai scoatem la aer, măcar așa, de ochii lumii. Dar, revenind la molii și modă, nici nu știu care dintre acestea ar fi cea mai atenuantă circumstanță care a dus la ignorarea covorului tradițional. Moliilor le place bunișorul, iar dintr-un covor din lână de „țigaie” – vopsită cu pigmenți naturali din plante și flori de câmp – au ce roade, e adevărat. Bătrânii noștri însă, pentru a-și proteja covoarele din lână, le scoteau periodic la soare, unde și moliile și larvele lor nu mai rezistau. E o practică simplă pe care ar putea-o împrumuta oricare dintre generații, doar să vrea.
Moda? Anapoda fenomen. Că multă pagubă mai aduce în societățile cu o cultură șubredă și care nu știe să-și prețuiască valorile. Și cred că anume valul acesteia, alimentat și de ignoranța generală, a dus la desconsiderarea covoarelor tradiționale. Așa au ajuns scoarțele să coboare de pe perete pe podele, apoi să fie bucățite pe post de preș pe la ușile gospodarilor, ca în final să ajungă pe la gunoiști.
Astăzi au ajuns să aibă au un preț bun și dacă cineva a ajuns să-și cumpere în zilele noastre un covor țesut de mână, îmi va da dreptate. Prin ani ’90 însă nu prea valorau mare lucru pentru mulți dintre oamenii noștri. Relevant sau nu, dar îmi veni acum în minte covorul lui Fimca (mâncat și el de molii, apropo) schimbat pe două borcane cu vin într-o scenă memorabilă din filmul „Troița” (1991), interpretată de actorii Vitalie Rusu, Victor Ciutac și Boris Bechet.
E un fragment ce ilustrează cu tâlc diferitele valori ale oamenilor. Oare câte covoare de acest fel s-o mai fi vândut în Moldova pentru unul sau două borcane cu vin…?! Sau câte s-or mai fi dus din țară pe vremea când prin satele Moldovei veneau mașini cu imitații de covoare persane, pe care le dădeau la schimb pentru covoarele tradiționale basarabene? Schimbatul din ignoranță a vechiului pe nou a fost și rămâne o pacoste care ne-a mai zdruncinat în mod vrăjmaș identitatea în ultimele decenii.
Foarte puține din covoarele autentice s-au mai păstrat până azi pe pereții caselor, unele au intrat în muzee, altele în dulapurile din șoproane cu gând că vor fi utile cuiva, cândva. Și iată că, după mulți ani, au început a fi utile și căutate!
Astăzi trăim o revenire a covorului vechi în casele noilor generații: pe deoparte, din porniri considerate la modă, pe de altă parte – din sinceră admirație față de ele. Mulți au început să caute dacă nu cumva s-o mai fi păstrat vreun fragment de scoarță, vreun lăicer, vreun păretar sau măcar vreun capăt de țol pe la rudele din sate. Probabil e un rezultat și al mișcărilor culturale pornite de etnografi, expoziții mari care s-au organizat în ultimii ani și care au scos în față valoarea covoarelor, făcându-i pe oameni să le caute și să le readucă în case.
O parte din ele – vechi, autentice, păstrând încă armoniile cromatice naturale, cu elementele de decor și simboluri tradiționale; altele, mai recente (sau relativ recente, dacă le putem spune așa, având în jur de 50 de ani), cu motive florale bogate și cu o cromatică stridentă (rezultat al apariției pigmenților sintetici). Acestea din urmă, din păcate, au cam știrbit imaginea autentică a covorului, lăsând în perceperea societății o înțelegere distorsionată a acestuia, mulți asociindu-l astăzi cu motivele trandafirului de un roșu aprins pe fundal negru. La drept vorbind, această imagine nu-i chiar cea mai autentică și nici cea mai tradițională ilustrare a covorului. E mai degrabă o transformare prin care a trecut covorul nostru odată cu apariția vopselelor sintetice și practica meșterițelor de a copia imagini din diferite surse, fără a mai pune valoare pe simbolurile și mesajele acestora de altădată. Dar nu-i bai. Chiar și așa, tot mai onorabile sunt acestea decât pufoasele cafenii, sintetice, doldora de vârcolaci și zorzoane năvălite peste noi la sfârșit de secol XX.
Zic să nu intru prea mult în detalii și comparații, așa că vă îndemn pe final să vedeți o serie de exemplare demne, rare, expuse în cadrul Târgului Național al Covorului în 2014 la Chișinău – modele numai bune de admirat și de tălmăcit povestea covorului așa cum au scris-o străbunii. Și dacă aveți norocul să găsiți pe undeva vreun model din același univers, bucurați-vă și aduceți-l acasă.
