Republica Moldova a fost condamnată din nou pentru încălcarea drepturilor omului. De această dată – pentru discriminare rasială. Un tânăr a încercat să se angajeze în calitate de chelner, însă a fost refuzat pentru că era rom. Cazul a ajuns la Comitetul ONU care a stabilit că a fost admisă discriminarea pe motive rasiale.
Cea mai mare greșeală a instanțelor de judecată moldovenești care au lucrat la caz a fost „neînțelegerea sau interpretarea greșită a conceptului de discriminare”.
Totul a început în noiembrie 2012, când Grigore Zapescu, un student la Drept în vârstă de 20 ani, s-a dus să se angajeze în calitate de chelner în cadrul rețelei de restaurante Andy`s Pizza. Împreună cu el a mers și un coleg de facultate. Ambii candidați aveau același sex, aceleași trăsături fizice, statură, vârstă, erau vorbitori de aceeași limbă, cu aceeași experiență profesională, doar că unul era moldovean, iar Zapescu – de etnie romă.
Primul la interviu a fost Grigore, care a confirmat și în cadrul discuției că știe limba romani. În timpul interviului de angajare, reprezentantul companiei a vorbit de câteva ori la telefon, a ieșit din birou, fiind complet dezinteresat de persoana intervievată. La final, lui Grigore i s-a spus că va fi informat la sfârșitul săptămânii despre selectare.
Imediat după interviul cu Grigore Zapescu, a intrat și prietenul lui. După o scurtă discuție, tânărului i s-a spus tot atunci că este acceptat și că urmează să se prezinte la un curs de instruire.
Însă pe Grigore nu l-au mai contactat nici peste o săptămână, nici peste o lună.
Peste două luni, în ianuarie 2013, tânărul se adresează în instanța de judecată care să stabilească că a fost discriminat în baza etniei sale și că i-a fost încălcat dreptul la muncă. Este primul caz de discriminare pe criterii de rasă sau etnie în muncă care a fost examinat de către instanțele judecătorești din Moldova.
În 2014, Judecătoria Centru din Chișinău a respins cazul pentru lipsa justificării suficiente a acționării în judecată. Peste un an, Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia instanței inferioare. În același an, Curtea Supremă de Justiție a respins solicitarea tânărului discriminat.
Legi noi, judecători vechi
Grigore Zapescu, împreună cu avocatul Dumitru Petru Sliusarenco, s-a adresat la Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, caz câștigat la nouă ani de la producerea evenimentului.
| Cazul Zapescu a ajuns în instanța de judecată după ce a fost adoptată Legea nr. 121 cu privire la asigurarea egalităţii în 2012. În următorul an, a fost creat Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.
Acesta are sarcinile să examineze plângerile prin care se comunică despre un presupus act de discriminare, să elaborează studii şi rapoarte privind fenomenul discriminării și alte atribuții. Obiectivele prioritare ale Consiliului sunt: – Perfecţionarea legislaţiei şi schimbarea practicilor în domeniul discriminării; – Colaborarea cu autorităţile publice pentru sancţionarea faptelor discriminatorii; – Sporirea gradului de informare a societăţii cu privire la fenomenul discriminării; – Cooperarea cu societatea civilă, cu alte instituţii naţionale sau internaţionale și altele. |
Potrivit avocatului Sliusarenco, cea mai mare greșeală produsă de judecători a fost „neînțelegerea sau interpretarea greșită a conceptului de discriminare”. „Legea cu privire la asigurarea egalității și standardele internaționale, a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, în cazurile de discriminare spune că nu este responsabilitatea omului care depune cererea de chemare în judecată să demonstreze faptul că a fost discriminat. Asta trebuie să o facă pârâtul. Principiul se numește inversarea sarcinii probei”, spune avocatul.
Asta se explică în felul următor: persoana discriminată nu este cea care deține copiile actelor interne, a proceselor verbale sau a înregistrării interviului. Respectiv, aceasta nu are acces la niciun fel de date și nu are cum să demonstreze că nu a fost acceptată la locul de muncă din cauze discriminatorii.
„Iată acest principiu foarte important al discriminării nu a fost respectat de către instanțele naționale. Ei ne-au obligat pe noi să aducem probe că anume din cauza etniei nu a fost angajat clientul meu. Ne-au obligat să aducem probe despre faptul că au existat alte cazuri similare de discriminare la Andy`s Pizza și dacă această companie, în general, este o companie care discriminează sau nu. Noi nu puteam aduce astfel de probe, pentru că ține de atitudinea persoanei care a făcut interviul, a oamenilor care au luat decizia de neangajare. Toate lucrurile solicitate de către instanțele de judecată nu trebuiau să fie în competența noastră”.
O altă greșeală admisă de instanțele de judecată este obligația persoanei discriminate să aducă documente care dovedesc faptul că este de etnie romă. „Potrivit jurisprudenței, este suficient să te autoidentifici. Este excesiv să soliciți de la un om să demonstreze asta. Poți să fii tu cu dizabilitate, homosexual, rom, evreu, român – nu e nevoie documente care să demonstreze asta”, comentează Dumitru.
Citește și: Cele mai mari sume pierdute de Moldova în urma hotărârilor de la CtEDO
Instanțele de judecată au stabilit atunci că Grigore Zapescu și avocatul său nu au demonstrat că refuzul de angajare s-a datorat anume apartenenței etnice.
Până în 2012, nu a existat niciun caz în care s-ar fi raportat oficial discriminarea, pentru că nu exista nici lege, nici mecanisme de colectare de date.
Pentru judecători, conceptul de discriminare era unul relativ nou, spune Dumitru Sliusarenco, cauză pentru care ei nu erau suficient de pregătiți în acest domeniu. „Dar asta nu este o scuză. Aceleași greșeli au fost admise de instanțele superioare cu judecători mult mai experimentați, mult mai specializați, care fac controlul actului de justiție”. În opinia avocatului, problema constă și în faptul că oamenii din sistem ar avea multe prejudecăți față de cazurile și situațiile de discriminare.
Cazul Zapescu este important pentru societatea noastră fiindcă a demonstrat că modul în care se examinează cazurile de discriminare se bazează pe o practică greșită, pe o înțelegere greșită a acestui fenomen. Iar hotărârea CERD explică judecătorilor încă o dată ce înseamnă sarcina probei, conceptul de discriminare și cum trebuie de examinat corect într-un proces de judecată.
Al doilea caz la ONU
Comitetul ONU este un mecanism mai puțin cunoscut în Republica Moldova, pentru că, în mare parte, oamenii se adresează la CtEDO. Dar între ele există o diferență substanțială.
Comitetul ONU nu oferă niciodată remedii financiare și nu oferă compensații. Spre deosebire de CtEDO, Comitetul ONU doar stabilește obligația instanțelor naționale de a iniția un proces pe interior, în care să stabilească ce sumă trebuie să i se acorde reclamantului.
Instituția ONU este un organism specializat în discriminare rasială, spre deosebire de CtEDO care examinează aproape tot. Comitetul poate oferi soluții mai specifice și remedii mai eficiente pentru oamenii afectați de aceste probleme.
Citește și: Radiografia drepturilor omului în Republica Moldova. De ce pierdem la CtEDO?
Este prima decizie a Comitetului ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (CERD) privind discriminarea rasială în câmpul muncii în Republica Moldova. În general, la Comitet au fost examinate doar două cazuri de discriminare contra Republicii Moldova. Al doilea caz se referă la o infracțiune motivată de prejudecată, și anume dosarul Belemvire contra Republicii Moldova, unde a un cetățean moldovean originar din Burkina Faso, Salifou Belemvire, a fost agresat într-un microbuz de rută, iar autoritățile nu au examinat cazul sub aspect de discriminare. După ce făptuitorul a fost condamnat pentru huliganism, iar plângerea lui Belemvire privind infracțiunea motivată de ură a fost respinsă de instanțe, cazul a ajuns la ONU.
