Peste 12 mii de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță că au fost administrate 12.231 doze de vaccin împotriva Covid-19, în ultimele 24 de ore. Dintre acestea 10.101 persoane au primit doza 1 de vaccin, iar 2.129 - cea de-a doua doză.

Foto: UNIMEDIA

În total, de când a început campania de imunizare în țara noastră au fost administrate 228.971 de doze.


Rata infectărilor cu Covid-19 în rândul lucrătorilor medicali s-a redus de la 12% la 1,3% odată cu începerea procesului de vaccinare împotriva noului virus. La fel, morbiditatea în rândul lucrătorilor medicali a scăzut cu 89,2%. Potrivit datelor, până în acest moment, 5% din populația generală s-a vaccinat împotriva Covid-19.

Pe 13 mai a fost lansată platforma națională www.vaccinare.gov.md. prin care cetățenii se pot programa online la vaccinare împotriva Covid-19.



Pub