Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Acțiunile prilejuite de sărbătoarea Paștele Blajinilor au fost organizate cu respectarea măsurilor de siguranță

   1806

Primăria municipiului Chișinău informează că în anul curent, de Paștele Blajinilor, serviciile municipale au asigurat buna desfășurare a activităților în cadrul cimitirelor din capitală.

Informații în acest sens au fost prezentate de responsabilii municipali în cadrul ședinței operative de luni a serviciilor Primăriei.

Astfel, pe parcursul zilelor de duminică și luni, pe teritoriul celor 10 cimitire n-au fost raportate incidente, acțiunile fiind desfășurate cu respectarea măsurilor de siguranță.

Totodată, municipalitatea a suplimentat numărul unităților de transport public spre direcția cimitirului „Sfântul Lazăr" din strada Doina, sectorul Râșcani, pentru a nu crea aglomerație în stațiile de așteptare.  

În context, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că reieșind din această experiență, în perioada pandemică, municipalitatea ar trebuie să regândească pe viitor formatul în care ar putea fi organizate evenimentele în aceste două zile de sărbătoare pentru siguranța cetățenilor.

„Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea activităților în cadrul cimitirelor, în special forțelor de ordine, care au activat în regim alert, precum și echipelor de monitorizare a situațiilor pe teren. De asemenea, le mulțumesc locuitorilor și oaspeților capitalei, care au dat dovadă de responsabilitate, au purtat măști, păstrând distanța socială și recomandările specialiștilor", a conchis Primarul General.