Reacția lui Andrei Năstase, după ce Înalta Curte a respins sesizarea privind scoaterea în afara legii a Partidului Șor

Andrei Năstase, președinte al Platformei DA și deputatul Dinu Plîngău au susținut o conferință de presă pe marginea declarării inadmisibile a respingerii sesizărilor la Curtea Constituțională prin care deputații formațiunii Dinu Plîngău, Maria Ciobanu și Liviu Vovc au cerut scoaterea în afara legii a Partidului Șor.

Foto: UNIMEDIA

Andrei Năstase a spus că demersurile Platformei DA în sensul purificării clasei politice au început încă in iunie 2019, prin sesizarea deputatelor Stela Macari și Maria Ciobanu, au continuat și alte demersuri, iar sesizarea în cauză a fost declarată inadmisibilă doar pe motiv că subiecții de sesizare pe astfel de chestiuni sunt exclusiv preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului, Guvernul, ministrul justiţiei sau Procurorul General. Andrei Năstase a subliniat în acest context că graba cu care s-a făcut examinarea fără participarea părților a făcut imposibilă ridicarea problematicii constituționalității alineatului 2 din art. 38, din Codul jurisdicției constituționale:

„Ne vom ocupa pe viitor de această problemă, astfel încât subiecți de sesizare pe asemenea chestiuni să fie și alții decât cei pe care i-am anunțat.”

Andrei Năstase a mai menționat că demersurile Platformei DA de curățare a întregii clase politice și în special a forului legislativ, de corupți și hoți, vor fi continuate, iar Platforma DA va face un efort în plus pentru a fi prezentă în viitorul legislativ în număr și mai mare de deputați, pentru a avea un cuvânt greu de spus.

Dinu Plîngău, la rândul său, a spus că corupția politică este cel mai periculos fenomen în ansamblul de fenomene care duc spre sărăcirea populației, tocmai de aceea Platforma DA va continua cu alte două etape în scopul purificării clasei politice:

„Anterior am pregătit un proiect de lege de modificare a legii privind statutul partidelor politice, a codului electoral, Codului contravențional și a Codului penal, astfel încât pe viitor să nu admitem încălcări ale legislației, inclusiv în domeniul electoral, dar și alte domenii precum folosirea banilor murdari în scop de promovare a unor deputați care ulterior, ajungând la pârghiile puterii se folosesc de încrederea alegătorilor. Astăzi vom expedia scrisori subiecților de drept stabiliți de Codul jurisdicției constituționale preș țării (președintelui țării, procurorului general, ministrului justiției, președintelui  parlamentului), astfel încât demersul Platformei DA să fie preluat de aceste instituții în drept să sesizeze  CC pe subiecte de acest fel. Va urma o sesizare repetată la CC prin care vom cere revendicarea dreptului deputatului în parlamentul Republicii Moldova de a sesiza CC pe astfel de subiecte. Ce vizează constituționalitatea sau neconstituționalitatea partidelor politice.”

Andrei Năstase a specificat, pe final, că Platforma DA nu are mari așteptări de la președinta parlamentului sau ministrul în exercițiu al justiției, dar are așteptări de la președinta țării și procurorul general.

„Facem apel la toate forțele politice democratice, pro-europene, pro românești, să eliminăm din clasa politică moldovenească tot ce înseamnă corupție și hoție”, a mai spus Andrei Năstase.

Pe 13 mai, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile sesizările depuse de deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău, Maria Ciobanu și Liviu Vovc privind controlul constituționalității Partidului Politic Șor.


Pub