/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

/VIDEO/ Aviația, afectată de pandemia de COVID - 19. Zborurile s-au redus cu aproximtiv 98 %

missing
14 mai 2021, ora 23:20

De mai bine de un an reprezentanții din domeniul aviatic duc dorul zborurilor. Vorbim despre piloții și însoțitorii de bord, activitatea cărora a fost foarte afectată de pandemia de COVID – 19. Aceștia spun că, de la începutul pandemiei, numărul curselor s-a redus semnificativ, iar odată cu reluarea zborurilor, puține la număr, se străduie să respecte cu strictețe toate normele antiepidemice impuse de autorități. Și pasagerii spun că deja s-au obișnuit cu restricțiile și încearcă să se protejeze cum pot mai bine pentru a evita îmbolnăvirea.

După ce piloții și însoțitorii de bord au discutat despre toate detaliile zborului, s-au îndreptat spre navă, pentru a pregăti avionul pentru călătorie. Pilotul Vasile Nichita care activează deja de șapte ani în domeniu și are parcurse circa 3000 de ore de zbor, spune că, imediat ce a început perioada pandemică, numărul zborurilor s-a redus cu circa 98 la sută.

“În pandemie, au fost sistate, practic, toate zborurile, iar noi, piloții, am fost nevoiți să punem viața pe pauză, pentru că aviația este stimulul nostru. Odată cu reluarea zborurilor și deschiderea hotarelor, am început să efectuăm zboruri. Am început să dezinfectăm aeronava, practic, după fiecare zbor, pentru siguranța pasagerilor. De asemenea, aeronavele au filtrul de gen HEPA, care distrug practic 99,7% din viruși și bacterii”.

Pandemia a influențat considerabil și asupra salariilor, susține Vasile Nichita.

“În primele două luni de la începutul pandemiei, salariile au fost, practic, nule. După reluarea zborurilor, a câteva dintre zboruri, au început a da salarii, dar salariul unui pilot este direct proporțional cu numărul de zboruri sau orele de zboruri petrecute în aer. Din compania nostră, noi am menționat, practic, tot personalul, pe când în alte companii au fost nevoiți să elibereze personalul”.

Însoțitorii de bord susțin că, din cauza pandemiei, regulile pe durata zborului, au devenit mai aspre.

“Sincer să fiu, la început era dificil să ne adaptăm cu faptul că trebuie să purtăm măști de protectie pe tot parcursul zborului, că trebuie să respectăm distanța socială și multe alte reguli importante. Toate aceste restricții ne făceau lucrul mult mai dificil, pentru că unii pasageri nu erau de acord“.

“Pasagerii sunt îndemnați să opteze pentru procurarea biletelor și să facă check-inul online, astfel, evitând la maximum contactul cu alte persoane. Toți pasagerii trebuie să poarte mască de protecție pe toată durata zborului și să aibă la îndemână dezinfectant și mânuși, în mod obligatoriu. După aterizare, pasagerii sunt îndemnați să pastreze distanța socială, la debarcare“.

Pasagerii spun că se conformează regulilor impuse pe durata zborului și înțeleg importanța acestora.

Potrivit reprezentanților din domeniul aviației, la începutul pandemiei zborurile operate de companiile din Republica Moldova au fost reduse cu 95 la sută, iar în prezent, numărul acestora este cu aproape 75 la sută mai mic decât înainte de pandemie.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram