Borș verde de primăvară

Noroc! Azi Bojica a mers prin grădină și a văzut că are deja din ce face un borș verde de primăvară, așa cum numai mamele noastre știu să-l gătească. Când în casă se gătește borș verde, înseamnă că a venit primăvara: sezonul mieilor și al măcrișului. Borșul verde e tare bun când e proaspăt făcut și servit fierbinte. Are atâta verdeață în el, încât trezește primăvara în suflet fără prea mult efort.

Poți să-l gătești și fără miel. În acest caz, faci un bulion din diverse rădăcini, ca să fie aromat și gustos. 

Îți promit că-ți va rămâne mult timp în memorie această combinație imbatabilă de arome primăvăratice proaspete: măcrișul, pătrunjelul și mărarul drese cu un oușor de găină de casă.

Ingrediente:

1 miel

5 cartofi

2 morcovi

o mână de orez

borș acru după gust

câte o legătură de: măcriș, mărar și pătrunjel

frunză de dafin

adjică

sare și piper

Etape:

  1. Fierbe cârlanul cu sare, piper și frunză de dafin. 
  2. Scoate carnea din zeamă și adăugă în ea cartofii și morcovii tăiați ca pentru borș.
  3. Peste 5-7 minute adaugă puțin orez; peste alte 5 minute, borșul acru de casă. 
  4. După ce a dat în clocot, drege borșul cu un ou bătut cu smântână. 
  5. Adaugă măcrișul, mărarul și pătrunjelul tocat, acoperă cratița și lasă pe 5-7 minute.
  6. Carnea scoasă din zeamă se unge cu adjică și se prăjește pe tigaia cu ulei încins pe o parte și pe alta.
  7. Servește mielul la masă, împreună cu borșul.

De la peste 7 mii de km depărtare de Moldova, tot cu gândul la casă și oamenii de aici rămâne. Ține mult la producătorii locali și ne dă idei cum putem să-i susținem gătind ceva inspirat în fiecare săptămână.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.