vineri, 19 aprilie, 2024
5.5 C
Chișinău
HomepageAdvertorialePirimor - soluția în combaterea păduchelui lânos

Pirimor – soluția în combaterea păduchelui lânos

Recomandate

Specia Eriosoma lanigerum are un ciclu biologic complet numai în ţara de origine (America de Nord), unde are ca plantă gazdă primară ulmul american, iar ca plantă gazdă secundară, mărul. În Europa, evoluţia lui este incompletă şi are loc numai pe măr, în cazuri foarte rare pe păr sau gutui. Se dezvoltă doar forma asexuată. Chiar dacă apare şi forma sexuată, larvele de fundatrix, care apar în primăvară, mor înainte de a se reproduce. Paduchele lanos iernează ca larve pe rădăcini sau pe părţile aeriene ale pomilor. Poate avea intre 8 si 12 generaţii pe an. Răspândirea de la un pom la altul se face cu ajutorul curenţilor de aer. 

Există două maxime în dinamica populaţiilor păduchelui lânos: aprilie – mai, perioada creşterii lăstarilor în primăvară şi sfârşit de iulie-august, în perioada celei de-a doua creşteri a lăstarilor în vară. 

Păduchele lânos atacă mărul, mai rar şi alte specii: gutuiul, părul etc. Păduchii se localizează pe frunze, pe lăstari, pe tulpini şi rădăcini, înţepând şi sugând sucul celular. Părţile atacate se hipertrofiază şi apar umflături sub formă de nodozităţi sau tumori canceroase. Poate provoca pierderi semnificative de producție până la compromiterea totală a culturii.

Pentru combaterea acestui dăunător al livezilor extrem de periculos, Syngenta propune produsul Pirimor, insecticid care posedă o eficacitate excepţională în combaterea tuturor varietăţilor de afide, distruge formele rezistente de păduchi la diferite grupe de insecticide. Eficacitatea produsului nu depinde de condiţiile de temperatură, un avantaj semnificativ pentru aplicările din vară, când temperaturile sunt foarte ridicate. Nu este fitotoxic și are o perioadă de activitate de lungă durată. Acţionează asupra căilor neuronale ale insectelor.

Spectrul complet de combatere este descris mai jos

Pirimor are avantajul de a fi un produs destinat pentru combaterea populațiilor de pãduchi din diferite culturi. Posedã eficacitate bunã și în combaterea altor specii de dăunători. Are acțiune de contact, translaminarã și fumigantã. În scurt timp se descompune și nu prezintã pericol de reziduuri. Forma preparativã, doza micã și ambalajul îl fac ușor de utilizat.

Cere produsele de la distribuitorii oficiali Syngenta în Republica Moldova:

Syngenta
Syngenta
Syngenta este una dintre cele mai mari companii de agribusiness din lume având reprezentanţe în peste 90 de țări.

Citește și ›

Advertoriale