image
Sursa foto: Getty Images

Adio, Juventus! Mama lui Ronaldo anunţă super transferul starului portughez în această vară

Cristiano Ronaldo (36 de ani) a înscris golul 100 în tricoul lui Juventus, în victoria din deplasare cu Sassuolo, scor 3-1, însă aventura sa la "Bătrâna Doamnă" se apropie de final.

CR7 va reveni la Sporting Lisabona în această vară, formaţie la care Ladislau Boloni l-a lansat în fotbalul mare. Anunţul a fost făcut de mama portughezului, Dolores Aveiro, după ce "Leii" au câştigat titlul.

Dolores Aveiro a celebrat primul titlu al lui Sporting după 19 ani şi a stat de vorbă cu jurnaliştii portughezi despre viitorul fiului său.

"Mâine voi merge la Torino şi voi vorbi cu el. În sezonul viitor va juca aici, pe Alvalade. Îl voi convinge şi se va întoarce. Sunt fericită pentru acest titlu! A meritat aşteparea.", a declarat Dolores Aveiro, informează Record.

Sporting Lisabona este formaţia care l-a propulsat pe Cristiano Ronaldo în fotbalul mare. "Leii" l-au transferat în 1998, la echipa Under 15 a clubului, iar CR7 a făcut ulterior saltul către formaţiile Under 17 şi Under 19.

Ladislau Boloni l-a promovat pe Ronaldo la echipa mare a lui Sporting, alături de care a câştigat Supercupa, în 2002. În 2003, portughezul a plecat la Manchester United, pentru 19 milioane de euro.

Cotat la 50 de milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com, Cristiano Ronaldo mai are contract cu Juventus încă un an. Cu două etape înainte de finalul sezonului, bianconerii ocupă locul 5, la un punct de Napoli, formaţie aflată pe poziţia a 4-a, care asigură participarea în sezonul viitor din UEFA Champions League.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: