(video) Năstase comentează declarațiile făcute de Filat, despre negocierile PLDM-Platforma DA: Au fost discuții. Noi nu avem nevoie de blocuri

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a venit cu o reacție la declarațiile făcute de fostul președinte al PLDM, Vlad Filat, privind negocierile purtare între cele două formațiuni pentru crearea unui bloc electoral la scrutinul din vară. Năstase susține că nu au fost negocieri, dar discuții, iar Platforma DA este deschisă „pentru tot ce înseamnă calitate”. „Dacă există oameni de valoarea în alte partide, sunt binevenite pe platforma Demnitate și Adevăr”, a afirmat politicianul, aseară la Secretele Puterii de la Jurnal TV.

Foto: UNIMEDIA

„Noi discutăm cu toată lumea, cei care împărtășesc aceleași principii ca și noi. Suntem deschiși. N-am discutat cu nimeni, pentru că au fost delegați colegii mei, dar am explicat foarte clar, dacă există oameni de valoare în alte partide, sunt binevenite pe platforma Demnitate de Adevăr. Noi suntem deschiși pentru tot de înseamnă calitate. PLDM are în prezent niște primari de valoare”, a spus Andrei Năstase. Nu sunt în măsură să dau etichete, cred că Vlad Filat prin gestul lui de a se retrage din funcția de președinte al PLDM, consider că este bine intenționat.

„Nu știu unde a fost domnul Filat, știu unde au fost colegii mei. La Parlament, sunt discuții, nu negocieri. Platforma DA este deschisă pentru tot ce înseamnă calitate și în ceea ce privește PLDM, să nu îndrăznească nimeni să spună că nu are niște primari de valoare. Putem să discutăm, dacă ne preocupă țara. Nu am făcut niciun fel de negocieri, nu avem nevoie de blocuri, noi avem nevoie să strângem rândurile, ca toți cei care au valori și principii europene să vină alături de noi. Regretabil este că nu putem realiza ceea ce ne-am dorit cu toții în PMAN, și anume, să avem un front comun în ceea ce înseamnă lupta cu corupția, integrarea europeană”, a declarat Andrei Năstase.


Partidul Liberal Democrat din Moldova a purtat discuții cu reprezentanții Platformei DA privind crearea unui bloc electoral pentru anticipatele din 11 iulie. La prima întâlnire care ar fi avut loc la Parlament, părțile au avut un schimb de opinii, iar la cea de-a doua întâlnire și ultima, negocierile s-au încheiat. 

Platforma Demnitate și Adevăr anunța că este „deschisă pentru exponenți ai tuturor forțelor civice și politice proeuropene și naționale care militează pentru unitate și consolidarea eforturilor de realizare a schimbării în bine a vieții oamenilor, pentru siguranța și prosperitatea lor și punerea în serviciul cetățeanului a unui Parlament și Guvern fără oligarhi,  corupți și hoți”. Declarația a fost făcută de către liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în exclusivitate pentru UNIMEDIA, solicitat să comenteze zvonurile că s-ar negocia cu alte formațiuni de dreapta crearea unui eventual bloc electoral.

Anterior, lideri ai Platformei DA au anunțat că au fost inițiate discuții privind crearea unui bloc pentru alegerile anticipate parlamentare, din 11 iulie 2021, cu mai multe formațiuni, printre care Partidul Acțiune și Solidaritate și forțele unioniste.


Pub