(video) „Atunci când suntem fericiți, de ce nu putem percepe timpul așa cum este el.” Irina Rimes a lansat o piesă nouă

șlkjhgfrdefgthy

Irina Rimes se întoarce la începuturi și lansează o piesă specială intitulată – „N-avem timp”, însoțită de un clip tipic ei. În ultimul an, artista a reflectat intens asupra noțiunii timpului și a analizat modul în care oamenii îl percep în contextul diverselor stări de spirit.

„În pandemie, am stat mult să mă gândesc la noțiunea de timp, de ce timpul pare mai lung atunci când așteptăm și e mai scurt atunci când suntem fericiți, de ce nu putem percepe timpul așa cum este el, de ce ne supărăm pe timp când ar trebui să ne supărăm pe noi, de ce avem așteptări de la ceva ce nu putem controla. Așa apărut piesa «N-avem timp». Împreună cu Alex Cotoi, am reușit să o ambalăm frumos într-un context tipic mie, tipic Irinei de la începuturi. Trebuie să vă spun că mi-era dor de această Irină. Cumva, prin piesa asta am reușit să mă întorc în timp”, a spus Irina Rimes.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes și Alex Cotoi, versurile au fost scrise de Irina, iar producția este semnată de Alex Cotoi.

Clipul, cu elemente artsy și cadre care redau perfect mesajul piesei, a fost realizat de SAN (regie), David Mogan (DOP & edit) și Luca’s Art Film (producție).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente