În Moldova a fost lansat Programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027. Acesta va avea un buget de mai mult de 28 de miliarde de euro

erasmus_moldova-920×613

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a participat astăzi, 13 mai, la şedinţa dedicată lansării în Republica Moldova a Programului Erasmus+ pentru perioada 2021-2027.

În cadrul evenimentului au participat Ambasadorul UE în Republica Moldova Peter Michalko, secretara de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Cujbă. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu  Oficiul Național Erasmus+ în Republica Moldova.

„Apreciem deschiderea Programului pentru dimensiuni noi și foarte importante pentru Republica Moldova, precum învățarea pe tot parcursul vieții, transformare digitală, incluziune și diversitate; mediu și combaterea schimbărilor climaterice și participare la viața democratică. După cum ne-a demonstrat pandemia COVID-19, accesul la educație se dovedește a fi, mai mult ca niciodată, esențial pentru asigurarea unei redresări rapide, promovând în același timp egalitatea de șanse pentru toți, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. În această ordine de idei, Programul Erasmus + este o oportunitate inedită”, a declarat ministra Lilia Pogolşa.

La rândul său, şeful Delegației Uniunii Europene la Chişinău, Peter Michalko, a menționat că Programul Erasmus +  susține plenar sistemele de educație și cercetare din Republica Moldova în vederea integrării în spațiul european al învățământului superior și cercetării.

Programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 va avea un buget de 26,2 miliarde de euro, complementat de 2,2 miliarde de euro din partea instrumentelor adiționale ale Uniunii Europene şi va susţine mobilitățile de studiu și proiectele de cooperare.

În cadrul proiectelor Erasmus+, implementate in Republica Moldova în perioada 2014-2020, 25 de universități din țară au colaborat cu circa 200 de universități europene, în proiectele de mobilitate internaționala de credite şi cu peste 160 de instituții de învățământ superior din țările partenere – în cadrul proiectelor de consolidare a capacităților.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente