Vocile practicienilor despre un tratat de referință privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței domestice - Convenția de la Istanbul

Anticoruptie.md
13/05/2021

Consiliul Europei, în contextul activităților desfășurate în cadrul președinției Germaniei a Comitetului de Miniștri, a organizat în data de 11 mai 2021, un eveniment online care a reunit perspective și experiențe ale actorilor care luptă împotriva violenței față de femei și a violenței domestice în Republica Moldova. Evenimentul a avut loc cu ocazia aniversării a 10 ani a Convenției de la Istanbul, ca o platformă pentru exprimarea experiențelor și opiniilor actorilor locali, instituțiilor de stat, organizațiilor societății civile, polițiștilor, avocaților, judecătorilor, centrelor de asistență a victimelor etc.

Excelența Sa, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Dna Angela Ganninger: "Abordarea holistică face din Convenția de la Istanbul un instrument atât de eficient pentru protejarea femeilor de toate formele de violență. Convenția îi ajută pe practicieni să identifice sistematic problemele existente în țările lor și să dezvolte soluții integrate. Am doris ă încurajăm statele care nu au ratificat această Convenție, inclusiv Republica Moldova, să facă acest lucru în viitorul apropiat. Guvernele și Parlamentele nu ar trebui să fie indiferente, ci să arate angajamentul față de protecția femeilor împotriva violenței și violenței domestice ”.

Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale "Viața fără violență domesctică", împreună cu directorii centrelor de asistență și adăpost pentru victimele violenței de la Hâncești, Drochia și Chișinău au abordat aspecte practice, de la protecție la reabilitarea victimelor și a supraviețuitorilor și provocări cu care se confruntă centrele de adăpost la nivel local. Marin Maxian, Șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției împreună cu experții legali, Grigore Moga, formator national în domeniul combaterii violenței domestice, Arina Turcan, Centrul de Drept al Femeilor și Livia Mitrofan, judecătoare la Judecătoria Chișinău au discutat despre procedurile de urmărire penală, examinarea cazurilor de violență și au analizat situația actuală, concentrându-se pe ordinele de restricție și perspectiva aplicării legii.

 Domnul William Massolin, șeful Biroului Consiliului Europei de la Chișinău: „Evenimentul de astăzi reprezintă nu doar un prilej pentru a sărbători a 10-a aniversare a Convenției de la Istanbul, ci și o ocazie pentru a auzi vocile practicienilor naționali care lucrează în domeniul violenței față de femei, experiențele lor în interacțiunea cu victimele și supraviețuitorii violenței, precum și lecțiile învățate, de la protecție la reabilitarea victimelor și a supraviețuitorilor. Cei patru piloni ai Convenției de la Istanbul - prevenirea, protecția, urmărirea penală și incriminarea și politicile coordonate - pot fi de mare sprijin pentru practicienii naționali și locali pentru a îmbunătăți lupta împotriva violenței față de femei și a violenței domestice în Republica Moldova”.

Consilierul special al primului ministru al Croației, Ivana Vukov, a împărtășit experiența Croației în ceea ce privește ratificarea Convenției de la Istanbul, provocările politice și impedimentele similare contextului Republicii Moldova. Mai mult, ea a prezentat aspectele pozitive în urma ratificării, cum ar fi crearea echipelor naționale și locale pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, modificări legislative, lansarea liniei de asistență națională pentru victimele violenței în familie, programe preventive și terapeutice, asistență juridică gratuită îmbunătățită în toate instanțele din Croația.

Mesajele video ale principalelor actori la nivel national și local privind Convenția de la Istanbul proiectate în timpul evenimentului, precum și broșura despre mituri și fapte pot fi găsite pe pagina web „Convenția de la Istanbul la 10 ani”. Totodată, sunt publicate materiale grafice și video despre modul în care sistemul de asistență a victimelor violenței față de femei și violenței domestice va trebui îmbunătățit de Republica Moldova după ratificarea Convenției. 

Evenimentul aniversar a fost organizat de Consiliul Europei, în parteneriat cu Ambasada Germaniei în Republica Moldova și Centrul Internațional „La Strada” în contextul campaniei de informare pentru a marca a 10-a aniversare a Convenției de la Istanbul din Republica Moldova.

Anticoruptie.md
13/05/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii