Drama unui bărbat care a rămas fără picior în urma complicațiilor cauzate de Covid-19; „Viața nu va mai fi ca înainte”

„Niciodată nu m-aș fi gândit că complicațiile în urma infectării cu Covid-19 pot fi atât de grave. Știam că în urma COVID-ului mulți se confruntă cu stări de anxietate, depresii, restabilire îndelungată, dar faptul că acest virus provoacă astfel de schimbări în organismul uman care pot duce la un astfel de final, nu s-a așteptat nimeni”, susține Mihail Cherdivară.

Anastasia Soare povestește că totul a început la sfârșitul lunii ianuarie. Tatăl său a revenit de la muncă și a spus că nu se simte bine, fapt ce i-a alarmat pe cei de acasă.

„Peste câteva zile a început să tușească și au început migrenele, iar la scurt timp aceleași simptome plus febră le-am făcut și eu cu soțul. Atunci a fost clar că am avut nenorocul de a fi infectați cu COVID19, fapt ce a confirmat testul pozitiv al soțului. Din acel moment toți am început tratamentul Anti-COVID, care în scurt timp a început să-și facă efectul”, a spus Anastasia Soare, fiica bărbatului.

Doctorii au încercat din răsputeri să-i salveze viața bărbatului dar, în urma complicațiilor, singura soluție a fost amputarea piciorului. Anastasia povestește că, perioada în care toată familia lor a fost infectată cu coronavirus a lăsat urme dure pentru toată viața. Și dacă ceilalți membri au suportat mai ușor, tatăl său a avut o soartă cumplită.

„Peste 2 săptămâni când deja toți eram bine și începusem să revenim la normal, tăticul a spus că îl deranjează un picior, are o durere în partea de jos. Atunci nimeni din noi nu a crezut că durea poate fi cauzată de efectele POST-COVID, pentru că el avea un serviciu unde era nevoie de forță fizică și a mai făcut câte ceva pe lângă casă, toți am crezut că probabil s-a lovit întâmplător sau a întins un mușchi. Pe parcursul unei săptămâni durerea așa și nu a dispărut, dar se intensifica pe zi ce trece și piciorul devenea tot mai rece, iar mersul devenea tot mai greu și chinuitor.

Atunci ne-am adresat la medic, care i-a prescris un tratament suplimentar POST-COVID, care presupunea lichefierea sângelui, însă acest tratament s-a dovedit a fi inutil. Apoi am mers deja la alt medic pentru a fi supus unei investigații mai complexe și abia atunci am aflat diagnosticul exact: Tromboza vaselor mari ale membrului interior. Sângele s-a oprit și nu circulă, partea de jos a piciorului a rămas nealimentată”, a mai adăugat Anastasia.

Familia Cherdivară

„Doctorul de urgență a întocmit toate documentele și în cel mai scurt timp, tăticul a fost internat în Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, pentru a fi supus unei intervenții care presupunea destuparea vaselor blocate. Cu toate că circuitul a fost restabilit, țesuturile au stat nealimentate cu sânge prea mult timp, nu au mai avut capacitatea de a se restabili și în picior s-a pornit procesul de necroză. Unica soluție a fost amputarea de urgență a piciorului, pentru a nu scăpa situația de sub control și a ajunge la un final tragic”, a adăugat fiica bărbatului.

Chiar dacă a fost o lovitură mult prea grea, familia Cherdivară a încercat să rămână puternică și unită. Singura soluție a fost procurarea unei proteze, un proces care s-a dovedit nu atât de simplu.

„La moment tăticul este acasă de mai bine de o lună lângă noi și înconjurat de dragoste și căldură. Încă din ziua când am aflat că urmează să rămână fără picior, am început să căutăm informații în ceea ce ține de proteză. În Moldova protezele se fac doar în 2 locuri, CREPOR („Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare”) instituție de stat și la o clinică privată ce oferă servicii de protezare și ortezare contra cost. Țin să menționez că materialele folosite în confecționarea protezelor sunt de la același producător, însă din cauza finanțării centrului de către stat, inginerii de la CREPOR folosesc tehnologii mai vechi, comparativ cu clinica privată, acest fapt și motivează costul unei proteze și funcționalitatea acesteia”, a mai spus Anastasia.

Pentru că prețul protezei depășea cu mult posibilitățile financiare ale familiei, au decis să apeleze la ajutorul oamenilor de bună credință, iar în doar 48 de ore au reușit să adune suma necesară.

„După operație a trecut o lună și la îndemnul chirurgului am apelat la CREPOR pentru a afla despre posibilitatea de protezare, însă acolo am primit o veste urâtă. Conform normelor și tuturor birocrațiilor, tăticul poate să se adreseze abia peste 6 luni după amputare. Asta ar însemna că totul trebuie luat de la 0 (consultații, măsurări, reabilitare și toate procedurile ulterioare) și timpul prețios va fi pierdut. Totuși există o cale de a reveni la "normal" cu ajutorul unei proteze moderne și cel mai important, în cel mai scurt timp, acest lucru poate fi obținut la clinica privată. Costul protezei costă circa 82 400 de lei, o sumă mare pentru familia noastră, de aceea am și apelat la ajutorul oamenilor care nu s-au lăsat indiferenți și timp de 48 de ore am adunat suma necesară”, susține Anastasia Soare.

De meserie Mihail Cherdivară este constructor-tencuitor. A muncit mai bine de 45 de ani în acest domeniu, fiind omul care mereu și-a câștigat pâinea cinstit. Puternic, încrezut și determinat - așa îl cunosc cei dragi și oamenii din localitate. Lovitura pe care a primit-o acum câteva luni l-a doborât, însă a știut să se ridice, cum a făcut-o și până acum.

„La moment mă simt deja mai bine, atât moral cât și fizic, eforturile celor de acasă m-au ajutat să îmi revin după intervenție. Primele zile după amputare au fost cele mai grele, pentru că nu puteam să realizez că am rămas imobilizat și ce va fi în viitor. Este imposibil de descris sentimentul pentru că viața nu va mai fi ca înainte, chiar și cu ajutorul unei proteze", spune bărbatul.

Mihail Cherdivară

„Ce ține adaptare, aici sunt 2 momente: 1) să realizezi că nu mai ai un picior și că ai pierdut capacitatea de a fi mobil ca înainte, dar ai rămas în viață, acest lucru fiind unul vital; 2) să lupți în continuare și să mergi înainte, începând să faci lucruri mici, dar cu folos pentru tine și cei dragi ție. Starea emoțională joacă un rol important și cei de acasă, care nu mi-au permis să ajung într-o stare depresivă, au salvat situația și pe mine la fel”, susține Mihail Cherdivară.

Bărbatul mai spune că toată situația cu protezele e ca un băț cu două capete. Pe de o parte, statul oferă proteze gratuite, doar că trebuie să aștepți cel puțin 7-9 luni, prima adresare fiind după 6 luni de la amputare. Cât ține de gradul de mobilitate ce ți-l oferă o proteză de stat și posibilitatea de a te reîncadra în câmpul muncii, atunci nu există nicio posibilitate în ultimul caz și o probabilitate infimă de a recăpăta mobilitatea.

„Instituția de stat care realizează protezele, își face lucrul bine în măsura finanțării de către stat. Deci lucrăm cu ceea ce avem, așa ar suna. Cum și am spus, finanțarea este mizeră și dorința de a reintegra persoanele cu dizabilități locomotorii nu există deloc. Așa impresii mi-am creat după ce am văzut personal protezele de stat și am ascultat părerile pacienților care au folosit aceste proteze, iar apoi cu forțe proprii au căpătat proteze personalizate performante. Nu vreau sa învinovățesc pe nimeni, dar la noi statul nu îți oferă o alternativă, cum spre exemplu în alte țări. Deoarece în acest mod ar crește calitatea protezelor, ar mari numărul persoanelor apte de a se reintegra în societate și câmpul de muncă și ar face mai mulți oameni fericiți”, a mai adăugat bărbatul.

Potrivit specialiștilor, 30% dintre pacienții care sunt grav bolnavi și s-au infectat cu COVID-19, descoperă cheaguri de sânge care sunt foarte periculoase.