image
Sursa foto: ru1.md

Spitalul din Bălți a primit de la Renato Usatâi o ambulanță reanimobil: Permite resuscitarea pacientului în drum spre spital

Spitalul Clinic din Bălți a primit de la primarul municipiului, Renato Usatâi, o ambulanță de tip reanimobil. Este vorba despre o ambulanța de model Ford, dotată cu echipament performant, care va permite acordarea îngrijirilor medicale necesare, în timp ce pacientul este transportat către spital.

În total, Renato Usatâi a alocat circa 70 de mii de euro pentru ambulanță. Certificatul și actele aferente au fost înmânate conducerii spitalului în cadrul evenimentului de deschidere a unui punct de vaccinare în incinta spitalului.

Denis Cernelea, secretar de stat la ministerului sănătății, a menționat că în ultima perioadă, spitalul din Bălți devine tot mai dotat și mai accesibil pentru pacienți.

La rândul său, Serghei Rotari, directorul spitalului, a declarat că până acum nimeni nu a făcut daruri atât de generoase instituției pe care o conduce.

Medicii au ținut să menționeze că ambulanța nu poate aduce decât beneficii, în situația în care adesea din cauza vehiculelor vechi și a lipsei echipamentului nu puteau acorda ajutorul medical necesar pacienților.

Totodată, Usatâi s-a angajat să cumpere din surse proprii materialele necesare pentru pavarea a 1700 metri pătrați din scuarul instituției medicale, iar cheltuielile pentru lucrări vor fi asigurate de către administrația locală.

În prezent, Spitalul Clinic Bălți deservește municipiul Bălți, dar și raioanele de nord ale țării.

Noutăţile partenerilor

comentarii: