La UTM a fost lansată Ziua Europei 2021. Cum s-a desfășurat evenimentul

UTm

În contextul Zilelor Europei 2021, Universitatea Tehnică a Moldovei are planificate mai multe evenimente direcționate spre promovarea inițiativelor UE în Republica Moldova, inclusiv beneficiile obținute din cooperarea cu UE.

Primul eveniment din agenda Zilelor Europei a fost lecția publică „Apariția și evoluția Uniunii Europene” realizată pe 12 mai 2021. Lecția a fost prezentată de conf.univ., dr. Veaceslav Bârdan, șef Departament Teorie Economică și Marketing, fiind organizată online pe platforma Microsoft Teams.

În deschiderea evenimentului, dna dr. hab. prof univ. Larisa Bugaian a salutat participanții și a prezentat agenda evenimentelor pe tematica integrării europene, ce vor avea loc pe parcursul lunii mai 2021, îndemnând audiența să participe la activitățile organizate.

În discursul său, dl Veaceslav Bârdan a abordat subiecte referitoare la istoricul și contextul apariției Uniunii Europene, obiectivele integrării europene, avantajele aderării la UE, precum și criteriile de aderare și forme ale structurilor integraționiste. Studenții și cadrele didactice au manifestat interes sporit fiind prezenți în jur de 100 persoane.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente