Apel către părinții copiilor de la grădinița „Grădina Secretă”

Reprezentanții companiilor „Memphis-Construct” și „Global Construcții” susțin că, deși au prezentat public toată informația despre proiectul lor imobiliar din strada Andrei Doga, 13/7, asupra lor, în continuare, sunt exercitate presiuni și chiar acțiuni de intimidare. Doina Calaraș, care a vorbit în numele celor două companii, a declarat că administrația grădiniței private din preajmă implică părinții copiilor care frecventează această instituții, chemându-i să recurgă la acțiuni de protest și să semneze petiții pentru a împiedica construcția, potrivit IPN.md.

Foto: IPN

„Domnul Valeriu Guzun și doamna Efrosinia Guzun, proprietarii Grădiniței Secrete, aflate în chiar imediata vecinătate cu proiectul nostru imobiliar, continuă să ducă o campanie de manipulare și dezinformare. Ba chiar fac tentative de a apela la copii și la părinții acestora pentru a-și realiza scopurile personale”, a declarat Doina Calaraș.

Potrivit ei, este un caz fără precedent, în care „niște afaceriști folosesc copiii pentru a-și apăra propriile interese”. „Facem apel către părinții, care își duc copiii la această instituție preșcolară privată – să nu se implice, să nu se lase manipulați, intimidați și atrași în acest conflict. Dragi părinți, vă rugăm, să nu vă lăsați manipulați. Regretăm că proprietarii în cauză pun presiune pe dumneavoastră, stimați părinți. Îndemnul nostru este să nu vă implicați în blocarea construcției noastre, un proiect imobiliar care se desfășoară conform autorizației de construcției, conform certificatului de urbanism, PUZ-ului și PUD-ului”, a notat Doina Calaraș.

Reprezentanta celor două companii afirmă că este firesc faptul că orașul se dezvoltă și sunt edificate construcții noi, chiar și în preajma instituțiilor de învățământ. Aceasta a dat asigurări că toate lucrările din cadrul proiectului lor imobiliar sunt și vor fi executate în conformitate cu respectarea normelor de siguranță. „Mai mult decât atât, suntem deschiși să discutăm orice formulă de colaborare pentru a nu deranja copilașii. Suntem dispuși să convenim asupra orelor concrete de muncă pentru a efectua anumite lucrări ca să nu afectăm copilașii. Nouă nu ne este indiferentă soarta copiilor și vrem ca aceștia să continue să frecventeze grădinița la care s-au obișnuit deja”, a menționat Doina Calaraș.

Ea mai spus că ambele companii sunt gata să le prezinte orice act părinților pentru a-i asigura că lucrările de construcție sunt desfășurate conform normelor legale, îndemnându-i repetat să nu se lase induși în eroare. „În cazul în care va continua campania murdară de manipulare, de folosire a copiilor și a părinților acestora în jocurile afaceriștilor menționați, ne rezervăm dreptul de a sesiza structurile abilitate ale statului cu solicitarea de a interveni și de a curma niște abuzuri evidente”, a mai spus Doina Calaraș.


Pub