Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Rusia îl expulzează pe adjunctul…

Rusia îl expulzează pe adjunctul atașatului militar al Ambasadei României la Moscova

Foto: Digi 24

Rusia a decis expulzarea adjunctului atașatului militar al Ambasadei României la Moscova, ca măsură de răspuns la decizia autorităților de la București de a-l declara persona non-grata, la sfârșitul lunii trecute, pe Alexey Grishaev, fost adjunct al atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București, acuzat de activități de spionaj, notează Digi 24.

Ambasadorul român la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat marți, 11 mai, la Ministerul rus de Externe și a fost anunțat că adjunctul atașatului militar al Ambasadei a fost declarat persona non grata.

Potrivit sursei citate, ofițerul, care se numește Alin Iliescu, trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în decurs de 72 de ore. 

MAE rus precizează că este o măsură de răspuns la expulzarea, la 26 aprilie, a adjunctului atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la București. 

Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că Federaţia Rusă l-a declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei României în Federaţia Rusă, în reacţie la declararea persona non grata de către România, la 26 aprilie 2021, a lui Alexey Grishaev, adjunctul ataşatului militar din Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, notează Digi 24.

„MAE reaminteşte că decizia autorităţilor române a avut la bază activităţile şi acţiunile domnului Alexey Grishaev, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, se arată într-un comunicat.

Alexey Grishaev, adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, a fost declarat persona non grata pe teritoriul României la sfârșitul lunii aprilie, autoritățile române anunțând că activitățile și acțiunile lui contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Decizia autorităților române a venit pe fondul unui val de expulzări din ambasade europene ale unor diplomați ruși.