20:00:42 28.03.2024
Stiri

LISTA persoanelor care pot fi vaccinate împotriva COVID-19, EXTINSĂ începând cu 11 mai: Lucrătorii din domeniile comerțului, transporturilor, comunicațiilor și din biserici, chemați la imunizare

Actualitate 11.05.2021 14:21 Vizualizări1139 Autor: Ziarul National
LISTA persoanelor care pot fi vaccinate împotriva COVID-19, EXTINSĂ începând cu 11 mai: Lucrătorii din domeniile comerțului, transporturilor, comunicațiilor și din biserici, chemați la imunizare


Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță lansarea graduală, începând cu 11 mai, a celei de-a treia etape de vaccinare împotriva COVID-19.

Membrii Comitetului Național de Coordonare a Imunizării au aprobat astăzi categoriile de persoane din etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19, care urmează să fie imunizate începând cu ziua de marți.

Astfel, etapa a treia de vaccinare a populației generale va începe cu imunizarea persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii de activitate:

– Procesare, distribuire și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);

– Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

– Centrale electrice, producție și transport curent electric;

– Unități de producție, transport și distribuție gaze;

– Unități de producție, transport și distribuție medicamente și dispozitive medicale;

– Transport de persoane și mărfuri;

– Comunicație (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune națională);

– Lucrătorii din hoteluri și restaurante;

– Lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte activități de înfrumusețare;

– Lucrătorii din domeniul teatral – concertistice, muzee, biblioteci;

– Lucrătorii din sistemul financiar, bancar și care prestează servicii esențiale de plăți;

– Personalul poștal și serviciul curierat;

– Reprezentanții cultelor religioase;

– Alte colectivități, indiferent de forma juridică și tipul de organizare, care au în subordine mai mult de 100 angajați.

Autoritățile precizează că, odată cu persoanele din categoriile menționate mai sus, vor putea fi imunizați și membrii familiilor acestora.

Menționăm că, în paralel, continuă prima și a doua etapă de vaccinare care presupune imunizarea lucrătorilor medicali, a persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, a celor cu comorbidități și persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, care au comorbidități pentru care infecția COVID-19 prezintă un risc sporit de a face forme grave și chiar deces.

Autoritățile mai anunță că în viitorul apropiat vor fi deschise mai multe centre de vaccinare la nivel național. Astăzi urmează să fie inaugurat un astfel de centru la Bălți, iar în următoarele zile se preconizează organizarea altui centru pe teritoriul Centrului expozițional „Moldexpo” din Chișinău.

În R. Moldova au fost vaccinate până în prezent 185 292 de persoane.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md