fbpx

OMS avertizează: Pandemia de COVID-19 ar putea crește obezitatea în rândul copiilor

Pandemia de coronavirus ar putea avea efecte neprevăzute, ducând la o mai mare obezitate în rândul copiilor, a avertizat Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Un raport al biroului regional al OMS publicat marţi a constatat că închiderea şcolilor în timpul perioadelor de lockdown ar putea avea consecinţe negative asupra nutriţiei şi exerciţiilor fizice în rândul copiilor, în condiţiile în care aceştia sunt privaţi de activităţi şcolare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„COVID-19 ar putea amplifica una dintre cele mai îngrijorătoare tendinţe din regiunea europeană a OMS – creşterea obezităţii la copii”, a spus Hans Kluge, director regional al biroului OMS pentru Europa, potrivit Agerpres.

Kluge a declarat că supraponderalitatea şi obezitatea sunt legate de boli care pot pune viaţa în pericol, precum bolile cardiovasculare, diabetul şi cancerul.

Pentru a evita un impact negativ asupra viitorului copiilor, oficialul OMS a cerut implementarea de politici bazate pe ştiinţă pentru promovarea dietelor sănătoase şi a activităţii fizice – cum ar fi taxele pe băuturile îndulcite, conform raportului.

Studiul a constatat că aproape unul din trei copii din regiune cu vârsta cuprinsă între şase şi nouă ani era supraponderal, conform unui sondaj realizat în 36 de ţări.

Cea mai gravă situaţie a fost constatată în ţările mediteraneene, deşi se remarcă o îmbunătăţire treptată în state precum Grecia, Italia, Portugalia şi Spania, afirmă OMS.

Articole asemănătoare

Back to top button