Principală  —  IMPORTANTE   —   Experții în sănătate: 10 la…

Experții în sănătate: 10 la sută din populația adultă din R. Moldova are un nivel mai mic de activitate fizică, decât cel recomandat de OMS

Experții în sănătate susțin că 10 la sută din populația adultă din R.Moldova are un nivel mai mic de activitate fizică, decât cel recomandat de OMS. Mai exact cel puțin 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată pe săptămână.

Ponderea adolescenților care au practicat regulat activități fizice, în anul 2018 a fost de doar 14 la sută, în descreștere față de anul 2014, în care această proporție a fost de 23 la sută.

Anual, pe 10 mai, statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sunt încurajate să promoveze activitatea fizică în cadrul Zilei Mondiale a mișcării pentru sănătate. Pentru prima dată evenimentul a fost marcat în anul 2002 la inițiativa OMS.

Unul dintre obiectivele Zilei Mondiale a mișcării pentru sănătate este conștientizarea de către populație a beneficiilor activității fizice în prevenirea bolilor netransmisibile.

„Activitatea fizică regulată și-a demonstrat eficiența în prevenirea bolilor de inimă, accidentelor vasculare cerebrale, diabetul și mai multe tipuri de cancer. De asemenea, aceasta ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale, la menținerea unei greutăți corporale sănătoase și poate îmbunătăți sănătatea mintală”.

Estimările globale actuale arată că 81 la sută dintre adolescenți nu fac suficientă activitate fizică. În regiunea europeană, șase din zece persoane, care au peste 15 ani nu fac niciodată sau rareori exerciții fizice.

Aproximativ un milion de decese din regiunea europeană, anual, este atribuit inactivității fizice în calitate de principalii factori de risc pentru îmbolnăvire.

„Dacă populația Globului ar fi mai activă, am putea înregistra, anual, cu cinci milioane de decese mai puțin”.

OMS încurajează adulții să practice activități fizice aerobe de intensitate medie de o durată minimă de 150-300 de minute pe săptămână sau nu mai puțin de 75-150 minute pe săptămână de activitate fizică viguroasă.