fbpx

China pune o graniță pe vârful Everestului pentru ca alpiniștii chinezi să nu se întâlnească cu cei din Nepal

China spune că va înființa o „linie de separare” pe vârful Everestului, pentru a preveni intrarea în contact a alpiniștilor chinezi cu cei din Nepal. Inițiativa vine la mai puțin de o săptămână după ce autoritățile din tabăra de bază din Nepal au avertizat că au crescut îmbolnăvirile cu COVID-19 în rândul alpinistilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Everest se află la granița dintre China și Nepal, iar alpiniștii îl escaladează din ambele părți. Nu se știe, deocamdată, cum va putea China să aplice noile reguli pe munte, scrie digi24.ro.

Vârful Everestului este acoperit cu zăpadă, având spațiu doar pentru șase persoane care stau în picioare, iar în zilele aglomerate alpiniștii trebuie să facă rând pentru a avea acces la el.

O echipă de ghizi tibetani este trimisă pe vârf pentru a stabili linia de demarcație, înainte ca un grup de alpiniști chinezi care se află deja pe drum să ajungă acolo.

Alpiniștilor din partea chineză li se va interzice să aibă vreun contact cu oricine care vine din Nepal. De asemenea, nu vor avea voie să atingă obiecte care au fost lăsate pe vârf, potrivit BBC.

Nu se știe nici dacă ghizii tibetani vor rămâne în zonă pentru a verifica respectarea restricțiilor.

Coordonatorul Biroului pentru Sporturi din Tibet a declarat pentru presa de stat chineză că alpiniștii din partea de nord și de sud a muntelui intră în contact doar în vârf. În prezent, turiștii care nu au permis nu pot să intre în tabăra de bază chineză, iar țara le-a interzis cetățenilor străini să urce pe munte.

Însă Nepalul, care se bazează foarte mult pe veniturile generate de expedițiile de pe Everest, a permis accesul alpinistilor străini, alocând 400 de permise în acest sezon.

Peste 30 de alpiniști infectați cu coronavirus au fost evacuați din partea nepaleză în ultimele săptămâni, în timp ce țara se confruntă cu un al doilea val de îmbolnăviri.

În ultimele trei săptămâni, rata zilnică a cazurilor din Nepal a crescut, două persoane din cinci testate având rezultate pozitive, relatează agenția de știri AFP.

Țara a înregistrat până acum peste 394.667 de cazuri și 3720 de decese.

Articole asemănătoare

Back to top button