fbpx

OMS: Dincolo de India, tot mai multe țări din Asia sunt devastate de un nou val al pandemiei

Pe măsură ce India se afundă în catastrofa provocată de coronavirus, un nou val de infecții cuprinde cu repeziciune tot mai multe țări din Asia de Sud și de Sud-Est, unele dintre ele – destinații turistice consacrate – confruntându-se cu cele mai rele situații de la începutul pandemiei, relatează CNN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

OMS a anunțat miercuri că în India se înregistrează aproape jumătate din numărul total de noi îmbolnăviri și un sfert din decesele raportate în decurs de o săptămână la nivel mondial. Însă cazurile au crescut accelerat și în țările din jurul Indiei, începând cu Nepal, în nord, până în Sri Lanka și Maldive, în sud.

Iar acum deja nu mai este vorba doar de vecinii Indiei. Boala se răspândește și mai departe în Asia de Sud-Est, cazurile crescând semnificativ în Thailanda, Cambodgia și Indonezia, unde este o presiune enormă pe sistemul medical. Unele dintre aceste țări deja au cerut asistență internațională.

OMS spune că în Asia de Sud-Est au fost raportate în decurs de o săptămână 2,7 milioane de cazuri noi și 25.000 de decese, ceea ce reprezintă o creștere de 19 la sută, respectiv 48 la sută în raport cu săptămâna precedentă.

Sri Lanka. Anul Nou cu relaxări premature

Sri Lanka a început să înregistreze o creștere a numărului de cazuri de pe la mijlocul lunii aprilie, iar infecțiile au depășit în scurt timp vârful înregistrat în februarie, în precedentul val al pandemiei. Sâmbătă, au fost 1.896 de cazuri noi, adică de cinci ori mai multe decât la începutul lunii aprilie.

Ministrul sănătății din această țară spune că aglomerațiile prilejuite de Noul An – pe care insula stat îl marchează la 13 și 14 aprilie – au provocat noul val pandemic, în condițiile în care oamenii au ieșit în număr mare afară, pe străzi, ca să celebreze și să facă cumpărături. Înainte de acest eveniment, autoritățile erau încrezătoare că au pandemia sub control și chiar i-au încurajat pe oameni să petreacă, dar ținând seama de recomandările sanitare din pandemie.

La scurt timp după aceea au început să crească infecțiile. La 27 aprilie, Sri Lanka înregistra 1.111 cazuri noi, fiind pentru prima dată de la începutul pandemiei când trecea de pragul de 1.000 de cazuri noi în 24 de ore.

Autoritățile au reacționat închizând școli, au interzis evenimente private și au băgat în carantină peste 100 de zone din țara cu 21 de milioane de locuitori. Restricțiile n-au dat, însă, roade, iar în prezent 13 dintre cele 25 de regiuni administrative ale țării sunt în „lockdown”.

Interesant este că în ciuda proximității față de India, varianta indiană a coronavirusului nu a fost depistată în Sri Lanka decât săptămâna trecută. Creșterea accelerată a cazurilor este pusă mai degrabă pe seama variantei britanice a virusului, B.1.1.7, foarte contagioasă.

Președintele țării spune că singurul răspuns ce poate fi dat acestui nou val pandemic este vaccinarea. Dar Sri Lanka a vaccinat până acum doar 5 la sută din populație, mai puțin decât India, unde rata de vaccinare este de 12 la sută. Insula se confruntă și cu o criză de vaccinuri.

Joi, și-a închis granița cu India, urmând exemplul Bangladeshului și Nepalului. Zborurile din India sunt interzise și au fost intensificate patrulele pe mare.

Maldive, refugiu pentru indienii bogați

Maldive, celălalt vecin al Indiei, a anunțat marți un bilanț record de 601 cazuri noi de COVID-19. Cu o economie care depinde în mare măsură de turism, arhipelagul din Oceanul Indian se redeschisese încă din iulie anul trecut, după trei luni de lockdown, fiind prima țară care a primit turiști străini în plină pandemie.

Cum ceilalți vecini ai Indiei s-au grăbit să-și închidă granițele și să impună interdicții de călătorie, resorturile din Maldive încă primesc starurile de la Bollywood și alți indieni bogați care vor să scape de criza de acasă. Anul acesta, India a devenit cea mai mare sursă de turiști pentru Maldive. Din ianuarie până în martie, aproape 70.000 de indieni au venit în Maldive, dublu față de întreg anul 2020.

Ca să ademenească și mai mulți turiști, luna trecută autoritățile din Maldive au anunțat că le oferă un bonus: vaccinare, însă numai după ce toți rezidenții arhipelagului își vor încheia schema de imunizare. Deocamdată, numai 21 la sută din populația de 530.000 de locuitori a primit ambele doze de vaccin.

Autoritățile se străduiesc să izoleze focarele, mai ales în Marea Regiune Malé, dens populată, unde de joi a fost introdusă carantina de noapte. Numărul spitalizărilor s-a triplat în câteva zile, iar autoritățile cred că circulă o nouă variantă de coronavirus.

Nepal, o Indie în oglindă

În Nepal, situația începe să semene din ce în ce mai mult cu criza din India: infecții care cresc accelerat, spitale copleșite, solicitări de ajutor internațional. Țara a ajuns acum la o rată de 20 de cazuri noi la 100.000 de locuitori, cam cât înregistra India în urmă cu două săptămâni. Weekendul trecut, rata de pozitivare a testelor ajunsese la 44 la sută.

Însă Nepalul are mai puțini doctori pe cap de locuitor decât India și o rată de vaccinare mai slabă decât vecinul din sud. Evenimente publice cu mari adunări de oameni – festivaluri, mitinguri politice, nunți – au înlesnit răspândirea virusului, la care s-au adăugat o complezență a publicului larg și o lipsă de reacție din partea autorităților.

Unii au pus vina creșterii rapide a cazurilor noi pe vecinătatea cu India, în condițiile în care cele două țări au o graniță comună întinsă și prost controlată. În ultimele săptămâni, unii indieni au fugit de pandemia din țara lor în speranța că vor avea accces la sistemul de sănătate din Nepal sau că vor putea ajunge într-o altă țară.

Deși Nepalul și-a închis granițele și a impus carantina în regiunile cele mai afectate – inclusiv Kathmandu – unii spun că răspândirea virusului nu va putea fi oprită în capitală și nici măcar în tabăra de la baza muntelui Everest.

Thailanda. Spitalele au rămas fără paturi

Deși a fost prima țară care a raportat un caz de COVID-19 în afara Chinei, în ianuarie anul trecut, Thailanda a reușit să mențină un număr scăzut al infecțiilor în 2020, grație măsurilor de izolare, aplicate cu succes. Anul acesta, lucrurile stau altfel și provocarea e mai mare.

După ce a pus domolit un al doilea val care începuse în decembrie, Thailanda se confruntă acum cu un al treilea val ce a adus numărul de noi îmbolnăviri și de decese la un nivel fără precedent. Dacă Thailanda înregistrase până la sfârșitul lui martie 28.863 de cazuri, în cinci săptămâni numărul îmbolnăvirilor aproape s-a triplat și a trecut de 76.000. Vineri, a înregistrat 1.911 cazuri noi.

Creșterea cazurilor este pusă pe seama intensificării vieții de noapte din Bangkok, la care se adaugă aglomerația și deplasările masive ale populației cu ocazia noului an thailandez, de la mijlocul lunii aprilie, când sute de mii de oameni își vizitează familiile și ies pe plajă.

Acum, spitalele din Bangkok au rămas fără paturi libere și refuză să mai facă teste, iar guvernul a instalat spitale de campanie în centre sportive, centre de conferințe și hoteluri, în ideea de a interna orice pacient, chiar și pe cei asimptomatici, pentru a nu răspândi virusul în comunitățile lor.

Guvernul a fost criticat însă că s-a mișcat prea încet cu vaccinarea. Într-o țară cu aproape 70 de milioane de oameni, numai 2 la sută din populație a fost vaccinată.

Cambodgia. Încuiați în case, fără alimente

Cazurile au început să se înmulțească și în Cambodgia, țară care, până în februarie, avea una dintre cele mici rate de infectare din lume și nu înregistrase niciun deces.

Dar în februarie, lucrurile au luat-o razna. De la aproape zero cazuri pe zi s-a ajuns la sute. La sfârșitul lunii februarie, erau 500 de cazuri, iar acum s-a ajuns la peste 18.000 de îmbolnăviri și 114 decese. Sistemul medical și-așa fragil al țării este greu încercat. La începutul lunii aprilie, autoritățile au decis că pacienții cu simptome ușoare vor fi tratați acasă, iar la 11 aprilie OMS avertiza că această țară este „în pragul unei tragedii naționale”. Sistemul medical riscă să fie copleșit, iar consecințele ar fi dezastruoase.

Specialiștii spun că valul de acum este cauzat de varianta britanică a virusului, mai contagioasă, care a fost depistată deja în țară. Autoritățile au impus carantina în capitala Phnom Penh și într-o localitate de periferie, la 15 aprilie. Restricțiile au venit chiar în toiul Anului Nou, când mulți oameni se întorc acasă ca să celebreze cu familiile lor. În „zonele roșii” oamenii nu mai pot ieși din case decât pentru urgențe medicale.

Rezidenții își pot procura cu greu hrana și alte produse de primă necesitate, în condițiile în care nici măcar ONG-urile nu sunt lăsate să distribuie ajutoare.

Luni, capitala a ieșit din lockdown, în ciuda faptului că sunt în creștere cazurile. Cambodgia își pune acum speranța în vaccinuri pentru a domoli al doilea val. La 1 mai, armata a început o campanie de vaccinare de o lună în care vrea să imunizeze jumătate de milion de persoane din zonele cele mai afectate. Sunt folosite vaccinurile companiilor chineze Sinopharm și Sinovac. Până acum, peste 2,6 milioane doze au fost administrate în rândul celor 16 milioane de locuitori, dar numai 6,33 la sută din populație și-a încheiat schema de vaccinare.

Indonezia. Nu circulă nimic de Ramadan

La începutul acestei săptămâni, Indonezia a confirmat două cazuri de infecție cu varianta extrem de contagioasă B.1.617, care a fost identificată prima dată în India. Săptămâna trecută, în această țară cu 270 de milioane de locuitori au fost în medie 5.000 de cazuri de îmbolnăviri zilnic.

Autoritățile sunt îngrijorate de impactul sărbătorii Mudik, când zeci de milioane de persoane călătoresc în locurile natale pentru a-și vedea familiile și pentru a celebra Eid al-Fitr, sfârșitul Ramadanului. Pentru a opri răspândirea virusului cu ocazia sărbătorilor, guvernul a interzis toate călătoriile interne din 6 până în 17 mai. Interdicția privește atât deplasările cu mijloace publice, cât și private. Practic, nu au voie să fie folosite automobilele, motocicletele, autobuzele, trenurile, feriboturile, ambarcațunile și avioanele.

În ciuda acestor interdicții de călătorie, circa 18 milioane de oameni – cam 7 la sută din populație – tot are de gând să facă deplasări, potrivit agenției oficiale de presă Antara.

Circa 155.000 de persoane, inclusiv 90.000 de polițiști și 11.500 de militari, au fost desfășurați în întreaga țară pentru a se asigura că sunt respectate interdicțiile de deplasare. Numai în capitala Jakarta sunt pe străzi 4.000 de membri ai forțelor de ordine.

Articole asemănătoare

Back to top button