Irina Caliman, la Rockit, despre cum empatia și storytelling-ul au stat la baza comunicării în pandemie

Screen Shot 2021-05-08 at 15.55.09

Irina Caliman, cofondatoarea Qubo Communications, a vorbit la Rockit Conference despre cum a făcut PR în pandemie și cum brandurile au comunicat în situația de criză. Specialista a ținut să sublinieze că ceea ce a făcut diferența în această perioadă au fost acțiunile brandurilor, care sunt cel mai potrivit mesaj într-o perioadă de criză. 

„Anul 2020 a fost unul dur, iar pandemia a adus foarte multe schimbări și limite care trebuiau depășite. Prezența consultanților în comunicare nu a fost niciodată mai solicitată și a devenit un element vital pentru foarte multe companii.” Pandemia a generat niște trenduri, trenduri ce vor fi implementate și mai departe, dar a generat și niște schimbări, atât la nivel de comportamente ale consumatorilor, dar și la nivel de atitudinea față de un brand, mai explică Irina.

Specialista a povestit că într-o perioadă de criză mesajul principal al companiilor sunt acțiunile. „Până trece criza, acțiunile trebuie să vorbească. Dacă e să mergem în urmă, în luna martie a anului trecut, atunci când tot mai multe guverne au impus măsuri de siguranță împotriva răspândirii virusului, marile companii s-au văzut să pună stop campaniilor de promovare. Astfel, era de la sine înțeles că acel gol trebuia umplut, iar companiile s-au reorientat de la comercial la comunicare contextuală. Asta a fost în beneficiul lor, de fapt, au arătat astfel că sunt empatici, autentici, au reușit să se conecteze cu consumatorii, dar și să atragă atenția mass-media.”

Empatia și storytelling-ul au stat la bază

Schimbările au fost în lanț, iar una dintre ele a fost explozia creatorilor de conținut. Au apărut tot mai mulți, iar provocarea a fost să alegi cu cine anume să lucrezi, cine te poate ajuta să ajungi la consumatorul tău și cum poți ieși în evidență. Un alt efect a fost și apariția unor noi instrumente de comunicare, explică Irina, iar un exemplu este avalanșa de conținut audio, care a devenit un instrument popular în spațiul nostru anul trecut, mai ales odată cu lansarea Clubhouse-ului. În acest sens, Irina a oferit și un exemplu propriu, podcastul Cealaltă pandemie, parte a unei campaniei pentru reducerea stigmei față de persoanele care au suferit de COVID-19.

În privința noilor instrumente de comunicare, Irina speră că în curând o altă industrie va începe să fie apreciată și valorificată – industria jocurilor video: „Până la urmă, 1/3 din populația globului le joacă”.

Și comunicarea internă a trecut prin schimbări

Oficiul a fost mutat acasă, ceea ce a schimbat cultura corporativă, inclusiv prin faptul că a fost consolidată comunicarea dintre departamentele PR și HR. Anumite organizații și-au redefinit conceptul de angajat, iar membrii familiei angajatului au fost și ei incluși în acest flux de comunicare, explică specialista.

În privința relațiilor cu media, Irina recunoaște că a fost destul de greu să convingi pe cineva să-ți acorde timp, trebuie mereu să explici, de ce anume acest eveniment sau acest brand. Lucrând de acasă, au fost, de asemenea, exploatate la greu suporturile vizuale pentru a ajuta brandurile să-și spună povestea fără prea multe cuvinte.

Inevitabil, pandemia a trasat câteva tendințe importante în lumea PR-ului.

La final, Irina a vorbit și despre câteva lecții de bază învățate în această perioadă. .

###

Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente digitale din Moldova, Rockit Conference îi „Dă foială local”, are loc pe 7 și 8 mai, într-un format hibrid (online și offline) și, spre deosebire de anii precedenți, este centrat pe susținerea și oferirea unui set de cunoștințe, conexiuni și abilități inovatorilor digitali la nivel regional și local, dar și tuturor celor care vor să afle know-how-urile de la cei peste 24 de vorbitori stelari Rockit din Moldova, România și Ucraina.

În cadrul conferinței sunt prezentate soluții la următoarele categorii:

# Antreprenoriat și leadership;
# Marketing, comunicare și branding;
# Reinventare, sănătate și stare de bine;
# Inovație, educație și transformare digitală.

Puteți urmări mai jos prima și a doua zi a evenimentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente