„Țara este în pericol”. Igor Dodon: Am adresat o scrisoare oficială lui Voronin, cu propunerea de a crea un front comun la anticipate

Igor Dodon a adresat o scrisoare oficială lui Vladimir Voronin, cu propunerea de a crea un bloc electoral pentru alegerile parlamentare anticipate. Declarația a fost făcută de liderul PSRM în cadrul vlogului său „Igor Dodon. Președintele răspunde.”

Foto: UNIMEDIA

„Țara este în pericol, de aceea, toți patrioții adevărați, toți stataliștii, trebuie să ne unim eforturile pentru apărarea Republicii Moldova... PSRM a adresat o scrisoare oficială, semnată de mine pe numele domnului Voronin, cu propunerea de a crea un bloc electoral.

Noi suntem gata să facem acest lucru. Trebuie să lăsăm tot ce a fost în trecut și să punem interesele statului și ale cetățenilor înainte de toate. Mult vorbea Voronin despre mine, ne critica, noi i-am criticat, dar când e vorba de interesele statului, țării, cetățenilor, haideți să lăsăm totul la o parte și să salvăm țara”, a declarat Igor Dodon.

„În orice caz săptămâna viitoare, noi vom merge și ne vom înregistra în calitate de concurent electoral, sunt două variante: ori bloc electoral (socialiștii comuniștii) sau PSRM separat”, a mai declarat Dodon.

Joi, 6 mai, Comuniștii au anunțat că sunt pregătiți să formeze un bloc electoral comun cu PSRM. Vladimir Voronin și secretarul Comitetului Central al formațiunii, Oleg Reidman, vor continua consultările cu socialiștii în acest sens.

„În cadrul consultărilor cu reprezentanții PSRM cu privire la crearea unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare anticipat din 11 iulie 2021, Comitetul Executiv Politic constată că, în situația politică actuală din țară, există amenințări reale din partea forțelor unioniste, care ar putea veni la putere, după alegerile parlamentare anticipate. Ele pun în pericol independența și suveranitatea Republicii Moldova, statalitatea țării”, se arată în comunicatul PCRM.


„Vor avea loc alegerile parlamentare anticipate pe 11 iulie sau nu vom vedea. Dar eu am mare dubii că se va reuși pe 11 iulie. Eu rămân pe poziția că doamna Maia Sandu s-a grăbit când a dizolvat parlamentul și a intrat într-o problemă pe care probabil o va conștientiza singură în timpul apropiat”, a mai spus Igor Dodon.


Pub