Reacția Procuraturii la declarațiile deputatului Reniță privind „autodenunțurile” lui Plahotniuc și Iaralov

După ce deputatul Iurie Reniță a declarat în cadrul unei emisiuni TV că fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, unul dintre consilierii acestuia, au depus autodenunțuri în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, Procuratura Generală a venit cu o reacție. 

Foto: UNIMEDIA

„Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că, Procuratura NU a recepționat vreun autodenunț sau denunț în acest sens, iar cele invocate de domnul deputat NU corespunde adevărului și nu sunt de natură să afecteze valoarea soluțiilor emise de procurori și judecători în speța dată”, se arată într-un comunicat al PG.

În acest context, Procuratura Generală lansează o invitație publică către deputatul Reniță, în cazul în care dispune de careva materiale relevante să le prezinte oficial la Procuratură pentru a fi valorificate conform procedurilor legale.

„Amintim că Justiția nu se face pe Facebook sau în studiouri televizate, iar procedurile legale trebuie să fie cunoscute în special de către aleșii poporului, deputați în Parlament. Înțelegând pe deplin importanța proceselor electorale și tendința actorilor politici spre o vizibilitate cât mai mare, Procuratura îndeamnă concurenții electorali să încerce să iasă în evidență prin alte metode decât a face din Procuratură un subiect de polemici și să-și construiască campaniile pe subiecte care țin direct de sfera competenței lor”, au mai menționat reprezentanții PG.

Pe 6 mai, deputatul Iurie Reniță a declarat în cadrul unei emisiuni la TV8 că, fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, unul dintre consilierii acestuia, au depus autodenunțuri în cazul „kuliok”, apărut după ce în spațiul public au fost publicate imagini cu liderul PSRM, Igor Dodon, care a primit o sacoșă de la Plahotniuc.


Pub