(video) Dodon comentează acuzațiile apărute după eliberarea lui Rizea: Mesaj mediatic lansat cu scopul de a distrage atenția de la cazul Ceaus

Liderul PSRM, Igor Dodon, infirmă acuzațiile lansate la adresa sa, după ce fostul parlamentar Cristian Rizea a fost eliberat din penitenciarul 13. Acesta afirmă că „mesajul mediatic a fost lansat cu scopul de a distrage atenția de la cazul Ceaus”.

Foto: colaj

„Ați văzut aberațiile care le lansează în presă cei de dreapta. Foarte straniu se întâmplă cu acest Rizea, noi nu ne-am cunoscut și nu l-am văzut niciodată în față, a primit cetățenia fără acceptul președintelui țării în 2017 prin încălcarea legislației. Apoi în 2019 românii au cerut extrădarea, cine era ministrul al Justiției, nu a făcut nimic ca să-l extrădeze. În 2020 eu i-am retras cetățenia  și am început procedura de extrădare și văd că ei fac diferite declarații. Cei care vin lansarea acestor minciuni cu diferite aberații, eu am câteva zeci de dosare câștigate împotriva diferitor balaboli, să mai câștigăm unu. Cred că cei care sunt condamnați în țara lor, indiferent Ucraina sau România, trebuie să fie extrădați legal acasă. Au lansat acum acest mesaj mediatic cu scopul de a distrage atenția de la cazul Ceaus”, a declarat Dodon, în cadrul emisiunii sale.

Fostul deputat român, Cristian Rizea, reținut la Chișinău în luna noiembrie 2020, a fost eliberat de autoritățile din Republica Moldova, scrie presa română. Potrivit sursei, termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în RM până să fie extrădată a expirat.

Fostul deputat român, Cristian Rizea, care a fugit din România, după ce a fost condamnat la peste 4 ani de închisoare, a fost reținut la Chișinău pe 3 noiembrie 2020. În aceeași zi, fostul șef de stat, Igor Dodon, a semnat decretul de retragere a cetățeniei oferite fostului deputat Rizea. Ulterior, decizia a fost atacată în instanță.

Pe 13 noiembrie, cererea cetățeanului român Cristian Rizea, prin care a fost solicitat azil politic pe teritoriul Republicii Moldova a fost respinsă.

Pe 10 februarie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis în proporţie integrală demersul Procuraturii Generale, prelungind cu încă 30 de zile, mandatul de arestare în privinţa lui Rizea.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a unui cetățean român, care a primit cetățenia Republicii Moldova prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017. Însă, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat, acesta a indicat date care nu corespund adevărului. Mai exact, învinuitul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicția de acordare a cetățeniei Republicii Moldova.


Pub