(video) Membrii CEC au încheiat ședința: Subiectele aprobate

Comisia Electorală Centrală s-a întrunit în ședință. Aceștia au aprobat 4 subiecte printre care și Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Foto:

17:30 A fost aprobat proiectul pentru modificarea Regulamentului privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1730/2018.

17:12 Cu unele modificări, a fost aprobat Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

16:28 Membrii CEC au aprobat responsabilitățile suplimentare ale unor autorități ale administrației publice centrale, ale autorităților administrației publice locale, precum și ale unor instituții, ce țin de asigurarea desfășurării în bune condiții a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

16:12 A fost aprobată lista partidelor și altor organizații social-politice cu dreptul de a participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Este vorba despre 53 de partide.

16:02 Sergiu Gurduza a propus amânarea ședinței pentru ora 17:00. Ulterior, membrii CEC au decis să examineze primele două subiecte la sfârșitul ședinței.



Pub