PG a clasat cauza penală privind dubla identitate a lui Vlad Plahotniuc și a lui Vaja Jhashi „din lipsa faptului vreunei infracțiuni”
Cauza penală inițiată de Procuratura Anticorupție la 29 octombrie 2019 pe faptul pretinselor acțiuni ilegale ale angajaților Agenției Servicii Publice la documentarea dublelor identități ale unor persoane, a fost clasată, anunță Procuratura Generală.
Foto: UNIMEDIA
În cursul urmăririi penale s-a stabilit că pașapoartele cetățenilor Republicii Moldova, emise pe numele Novak Vladislav și Reznic Alexandr au fost confecționate de către Agenția Servicii Publice în conformitate cu prevederile Legii privind activitatea specială de investigații și actelor normative de uz interdepartamental, care reglementează confecționarea și utilizarea actelor de codificare la efectuarea activității speciale de investigații.

Prin urmare, Procuratura a adoptat soluția de clasarea a procesului penal din lipsa faptului vreunei infracțiuni. 

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază, printre altele faptul că, respectivele acte codificate, fără a fi transmise titularilor, din lipsă de necesitate, au fost nimicite de către subiectul abilitat cu împuterniciri de efectuare a activității speciale de investigații și la solicitarea căruia au fost confecționate.

PG precizează că, urmărirea penală în acest caz s-a desfășurat în condițiile unei proceduri clasificate, motiv pentru care instituția nu poate dezvălui alte detalii din dosar.

Procuratura Anticorupție a deschis, la sfârșitul lunii octombrie 2019, o cauză penală pe baza presupusei duble identități pe care ar deține-o fostul lider al democraților, Vlad Plahotniuc în Republica Moldova.

Potrivit președintelui Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov ar deține dublă identitate în Republica Moldova.

Documentele ar fi fost eliberate atunci când în funcția de director al Agenției Servicii Publice (ASP) era Serghei Răilean, care ar fi finul de cununie al actualului lider PDM, Pavel Filip.


Pub