Plahotniuc a DEZVĂLUIT ce ar fi fost în misteriosul „KULIOK”, care ar fi ajuns la Dodon. „Procuratura a ridicat toate înregistrările și toate copiile care au ținut de acel episod”
Fostul lider al Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, și ex-vicepreședintele PD, Serghei Iaralov, au depus denunțuri la Procuratura Generală în privința conținutului „kuliokului”, care în anul 2019 ar fi ajuns la Igor Dodon. Mai mult, procurorii ar fi ridicat toate înregistrările video făcute atunci la sediul PD, a anunțat ieri-seară deputatul „Pro Moldova”, Vlad Cebotari, în cadrul unei emisiuni de la Tv8.
„După actul de predare a „kuliokului”, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov au mers la Procuratură și au făcut autodenunț. Deja trebuie să întrebați procurorii ce e cu acel autodenunț... Din câte eu îmi amintesc, ceea ce s-a discutat atunci, imediat după autodenunț, Procuratura a venit și a extras toate înregistrările și toate copiile care au ținut de acel episod”, a declarat deputatul.
Amintim că în spațiul public au apărut mai multe imagini video din anul 2019 de la sediul PD în care Vlad Plahotniuc i-a transmis lui Dodon o pungă în care ar fi fost bani.
Potrivit imaginilor, Dodon refuză să ia sacoșa și îi spune lui Plahotniuc că pleacă dis-de-dimineață la Moscova. Totuși, fostul președinte îi zice lui Plahotniuc să îi dea șacoșa lui Costea (n.r. Botnari), care la rândul său o va transmite lui Cornel (n.r. Corneliu Furculiță, membru PSRM).
Din imaginile video rezultă că banii pe care îi ia Dodon de la Plahotniuc sunt pentru salarizarea celor din PSRM.
În cadrul aceleiași discuții, Dodon s-a confesat că primește de la 700 de mii la un milion de dolari lunar din Federația Rusă pentru a-i întreține pe socialiști.
CITIȚI și VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
Amintim că procurorii au refuzat să pornească un dosar penal în acest caz, deoarece nu s-ar fi confirmat „acțiuni de finanțare ilegală a PSRM” după verificările efectuate drept urmare a apariției în public a înregistrăii video a discuției dintre președintele Igor Dodon, fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, și fostul vicepreședinte la PD, Serghei Iaralov.
Procurorul general interimar, noi detalii despre OMORUL tinerei de 19 ani din Orhei. Ce a provocat decesul femeii însărcinate în luna a șasea: „Avem un singur suspect și vom opta pentru o ședință PUBLICĂ în instanță"
Și-a înregistrat pe ascuns iubita minoră în timp ce întrețineau relații sexuale și le-a trimis părinților ei imagini indecente atunci când fata a pus capăt relației cu individul violent: Un tânăr din Telenești, condamnat la ani grei de pușcărie
Prioritățile autorităților de la Chișinău în domeniul agriculturii, prezentate Asociației Investitorilor din România în R. Moldova: Dezvoltarea economică a satelor reprezintă o strategie esențială pentru a stopa emigrarea populației rurale