Raport BNM: După descendența din anul precedent, rata anuală a inflației a început o traiectorie ascendentă

Anticoruptie.md
07/05/2021

Banca Națională a Moldovei a publicat Raportul asupra inflației nr.2.  Documentul reprezintă o analiză detaliată a evoluțiilor macroeconomice din mediul intern și cel extern și se referă, în principal, la procesul inflaționist, activitatea economică și conduita politicii monetare. La fel, acesta include noua prognoză pe termen mediu, reflectând riscurile și incertitudinile asociate prognozei publicate.

Astfel, raportul relevă că după o dinamică descendentă din anul precedent, în trimestrul I 2021, rata anuală a inflației a reflectat începutul unei traiectorii ascendente, majorându-se de la 0,2 la sută în luna ianuarie 2021 până la 1,5 la sută în luna martie 2021. Totuși, aceasta a continuat să se plaseze sub limita inferioară a intervalului de variație de la ținta de 5  procente.

În contextul economic regional afectat de pandemie, de asemenea, pe fundalul restricțiilor interne respective și al condițiilor meteorologice adverse pentru sectorul agricol din trimestrul IV 2020, dinamica activității economice din Republica Moldova a continuat să fie una negativă, conturând precondiții pentru o evoluție modestă a PIB  în trimestrul I 2021.

Totodată, cererea agregată își va continua recuperarea, deși va fi dezinflaționistă pentru următoarele 3-4 trimestre. Aceasta va fi influențată de recuperarea cererii externe, îmbunătățirea condițiilor monetare și de recuperarea din agricultură din anul curent.

„Deciziile de politică monetară consolidează poziția Băncii Naționale a Moldovei în crearea condițiilor monetare pentru susținerea procesului de creditare, stimularea cererii interne și  asigurarea unui nivel adecvat de lichiditate în sectorul bancar, necesare pentru redresarea economiei naționale”, menționează guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

 

Anticoruptie.md
07/05/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii