/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

R. Moldova a recepționat un lot de alte peste 100 de mii de doze de vaccin anti COVID, oferite de România

missing
07 mai 2021, ora 20:08

Republica Moldova a recepționat încă un lot de vaccin împotriva noului coronavirus, donat de România. Este vorba despre 100.800 de doze de ser de la AstraZeneca.

„Această substanțială donație, oferită cu titlu gratuit de România Republicii Moldova, suplimentează pachetul consistent de sprijin anunțat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei de lucru din luna decembrie 2020, de la Chișinău. Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar suplimentar celor 204.000 de vaccinuri livrate deja Chișinăului, iar dozele de vaccin sunt destinate Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova și fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România”,  se menționează într-un mesaj al Ambsadei României la Chișinău.

Donația a fost întâmpinată în vama Leușeni de Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, care a însoțit transportul până la destinația finală, pentru a fi predată autorităților competente din Republica Moldova.

Transportul donației de vaccinuri din partea României este asigurat prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, și este parte a inițiativei „Echipa Europa”.

Președinta țării, Maia Sandu a postat un mesaj de mulțumire pentru donația oferită de România.

„Astăzi Republica Moldova a primit încă o donație din partea României de 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca. Îndemn toți cetățenii să se vaccineze pentru a proteja viața și sănătatea noastră și pentru a reveni la normalitate cât mai curând. Acum avem suficiente doze ca să vaccinăm cât mai mulți cetățeni într-o perioadă cât mai scurtă. Mulțumim, România! Mulțumim, domnule Președinte Klaus Iohannis, domnule Prim-ministru Florin Cîțu!”

România a livrat până acum R. Moldova peste 300 de mii de doze de vaccin anti COVID. Serurile au fost oferite în patru tranșe. În data de 27 februarie, la Chișinău au sosit 21.600 doze; în 27 martie – 50.400 doze, în 17 aprilie – 132.000 doze, iar vineri, 7 mai – 100.800 doze de vaccin de la AstraZeneca.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram