image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Biroul de reintegrare, despre reținerea ex-primarului de Corjova: Să se abțină de la deplasări până la rezolvarea problemei

Biroul politici de reintegrare dezaprobă abordările discriminatorii ale Tiraspolului în privința cetățenilor cărora li se îngrădește dreptul fundamental la libera circulație în localitățile de baștină din stânga Nistrului.

Într-un comunicat emis de Biroul de reintegrare, li se recomandă cetățenilor care sunt incluși în în listele negre ale Tiraspolului, „să ia în calcul probabilitatea unor situații imprevizibile la trecerea prin punctele de control transnistrene și să evite asemenea deplasări pană la soluționarea nemijlocită a acestor probleme”.

Reprezentanții Biroului mai precizează că problema interdicțiilor impuse și menținute perioade de timp îndelungate pentru anumiți cetățeni moldoveni, cărora le este îngrădit accesul la locul de trai și care mai sunt și declarați persoane indezirabile în regiune, a fost abordată în repetate rânduri și pe cazuri individuale concrete în cadrul platformelor de dialog Chișinău-Tiraspol cu solicitarea de a se reveni la normalitate.

Au fost lansate apeluri și către mediatorii și observatorii din cadrul formatului „5+2”, dar și către partenerii internaționali relevanți, de a acorda sprijinul necesar în vederea asigurării respectării drepturilor omului.

„După cum se cunoaște, din considerente independente de Chișinău este imposibilă exercitarea unui control efectiv asupra situației din regiunea transnistreană, indiferent de aceasta, autoritățile Republicii Moldova vor continua să facă uz de toate pârghiile de intervenție disponibile întru a acorda asistență promptă cetățenilor săi și a obține restabilirea drepturilor legale și universal egarantate ale acestora”, se mai spune în comunicat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: