Cei trei băieți, care au evadat de la Goian au abandonat mașina cu care au fugit și au furat alta: Noi detalii din investigație

Adolescenții care au evadat de la penitenciarul nr.10 de la Goian sunt de negăsit. După circa 2 zile, căutările continuă, anunță reprezentanții ANP. Mai mult, cei trei ar fi furat și o mașină care a fost găsită aseară abandonată pe o strada din Orhei și au furat o altă mașină spre dimineață.

Foto:

Ofițera de presă Elena Baetrau, ne-a comunicat că mașina a fost găsită abandonată la Orhei după ora 23:00, iar peste o oră ar fi furat o altă mașină.

„În seara zilei de ieri, după orele 23:00, automobilul de marca WV care a fost răpit anterior din raionul Criuleni a fost depistat de către angajații serviciului pază MAI într-o stradă din sectorul Nistriana raionul Orhei. Cel mai probabil suspecții fiind speriați de faptul că poliția se află pe urmele lor aceștia au decis să abandoneze automobilul de marca WV și l-au schimbat, fiind suspectați de răpirea altui automobil de marca OPEL care a fost sustras din gospodăria unui locuitor din raionul Orhei astăzi noaptea după orele 00:40”, ne-a spus ofițera.

Trei adolescenți au evadat aseară din penitenciarul nr.10 Goian în jurul orei 21:00. Aceștia au deteriorat gratiile de la ferestra din baie și au escaladat edifciile de pază ale penitenciarului. În prezent, sunt căutați de oamenii legii.

Deținuții nominalizați au deteriorat gratiile de la fereastra din baie și prin diverse șiretlicuri au escaladat edificiile de pază ale penitenciarului, deplasându-se într-o direcţie necunoscută.


Pub